Cinema 1 – amendat de Consiliul Audiovizualului cu 42 mii de lei. Constatările Curții de Apel
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a decis să mențină decizia Consiliului Audiovizualului (CA) de sancționare cu 42.000 de lei a postului Cinema 1 și să anuleze încheierea din 21 aprilie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.
În luna decembrie 2022, postul TV Cinema 1 a fost sancționat cu trei amenzi în sumă de 42.000 de lei pentru insuficiență de programe locale, inclusiv în limba română și în orele de maximă audiență, transmite Știri.md.
Cu toate acestea, fondatorul serviciului media „A. Video-Content” SRL a solicitat anularea amenzilor respective. Acesta a afirmat că a fost clasificat ca furnizor național în mod incorect, că producerea programelor locale cu durata de opt ore zilnic este dificilă și că ar exista pericolul de producere a unor prejudicii ireparabile.
Astfel, prin urmare, prin hotărârea din 21 aprilie 2023, prima instanță a admis cererea furnizorului, iar la data de 10 iulie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul CA din 17 mai ca fiind întemeiat și a decis să caseze încheierea primei instanțe.
Curtea de Apel a constatat că producerea unor astfel de prejudicii nu a fost argumentată și nici probată suficient și obiectiv, iar admiterea cererii „A. Video-Content” SRL a fost neîntemeiată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!