Ultima oră

Cinism fără limite: PCRM transformă morții din Ucraina în dividende politice

Reniţă condamnă comportamentul comuniştilor în legătură cu situaţia din Ucraina şi criticile acestora la adresa actualei conduceri de la Kiev. ”Colegii mei din PCRM, boss-ul Vladimir Nicolaeivici şi cel care îi scrie textele Mark Tkaciuk nu ar fi trebuit să înjure autorităţile ucrainene, în special în ajunul sărbătorilor de mâine. Cum se vorbeşte despre Slaviansk, oamenii înţelepţi caută o soluţie paşnică a conflictului şi nu folosesc în cuvântările lor termeni belicoşi ca ”moscal” şi ”neonazist”, scrie Valeriu Reniţă.

Acesta menţionează că PCRM foloseşte un limbaj sovietic şi demonstrează încă o dată că nu au nimic sfânt în afară de propriile interese. ”Colegii mei de partid au mers pe o cale mai uşoară, pe urmele propagandei sovietice, gândindu-se nu la pace, dar la războiul din toamnă – alegerile parlamentare. Ei au demonstrat încă o dată că este mai aproape de ei ceea ce luminează la piept, dar nu ceea ce bate în piept”.

Amintim că zilele trecute şi Ambasada Ucrainei la Chişinău a criticat acţiunile Partidului Comuniştilor care ar avea drept scop de a scoate dividende politice din tragedia din Ucraina precum şi de a aţâţa sentimentele antiucrainene în Republica Moldova. ”Noi condamnăm hotărât acţiunile care au drept scop utilizarea de către unele partide a acestei tragedii pentru a întărâta sentimentele antiucrainene în Republica Moldova şi obţinerea unor dividende politice. În acest sens ne referim atât la declaraţiile radicale cât şi la atârnarea pe teritoriul Ambasadei Ucrainei a aşa-numitelor ”panglice ale Sf Gheorghe”, aşa cum s-a întâmplat în timpul unui miting neautorizat al PCRM în preajma Ambasadei, la 5 mai”, potrivit unui comunicat al misiunii diolomatice a Ucrainei la Chişinău.

Sursa: hotnews.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *