Ciocan convins că-şi face lucrul bine: Mai vrea un mandat de preşedinte al CEC
Demnitarul este convins că-şi face lucrul bine în condiţiile în care CEC, este o instituţie electorală cu una dintre cele mai bune imagini în Europa.
Ciocan a dat asigurări că instituţia pe care o conduce este depolitizată aducând exemple când CEC s-a pronunţat în detrimentul tuturor concurenţilor electorali. În context, s-a arătat sceptic asupra sprijinului politic pe care l-ar putea primi din partea Parlamentului, dar asta nu îl descurajează.
Despre faptul că este cerută cu insistenţă demisia sa, Ciocan a spus că singura cerinţă argumentată în acest sens a venit din partea lui Vladimir Voronin. Pretenţia liderului comunist a fost legată de participarea Partidului Comunist Reformator la alegerile din 2014.
Demnitarul a spus că obţine anual între 20 şi 30 de mii de euro în urma cursurilor de instruire pe care le organizează peste hotare, venituri care de altfel sunt reflectate şi în declaraţiile de avere. Salariul său lunar este de 7,5 mii lei, însă recunoaşte că alţi angajaţi ai CEC lucrează şi cu 1800 de lei pe lună.
La acelaşi offline, Ciocan a spus că Igor Dodon i-a prezentat oficial un demers privind alegerea preşedintelui prin vot direct. Dacă acesta va fi susţinut de un număr suficient de cetăţeni, atunci el va prevala în detrimentul referendumului pe care l-a iniţiat PLDM, PD şi PL privind modificarea Constituţiei.
Iurie Ciocan a fost numit în funcția de preşedinte CEC la data de 15 februarie 2011, pentru un mandat de 5 ani.
sursa: deschide.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!