Ciocolata, benefică pentru organism
Ciocolata este un aliment nutritiv important, care contribuie substanţial la dezvoltarea şi sporirea activităţii fizice a omului. Rezultatele mai multor studii au demonstrat că acest deliciu irezistibil are mai multe calităţi decât defecte: elimină stresul, îmbunătăţeşte puterea de concentrare, produce senzaţia de saţietate.
Datorită conţinutului său ridicat în magneziu, relaxează muşchii, ajută la formarea celulelor noi şi la refacerea ADN-ului. De asemenea, facilitează circulaţia sangvină şi ajută la menţinerea inimii sănătoase, deoarece grăsimea pe care o conţine este de origine vegetală şi nu măreşte nivelul colesterolului. Este benefică în situaţii de oboseală, stres, hipertonii arteriale, întăreşte funcţiile celulare. Aportul de vitamine al boabelor de cacao este reprezentat de vitaminele din grupele B şi PP.
Conţine substanţe minerale ca fosfor, magneziu, calciu, potasiu, natriu şi fier. Fosforul hrăneşte creierul, magneziul reglează procesul de regenerare a celulelor, calciul ajută la întărirea dinţilor şi a gingiilor, previne acţiunea cariilor. Ciocolata ajută la micşorarea producerii colesterolului, dăunător sistemului cardiovascular, în special, inimii, îmbunătăţeşte circulaţia sangvină şi reglează activitatea sistemului cardiovascular. Conform studiilor, consumul a 50 grame de ciocolată zilnic vă va îmbunătăţi sănătatea.
Pentru a fi siguri că nu va puneţi în pericol organismul, asiguraţi-vă că ciocolata e proaspătă (trebuie să prezinte o suprafaţă lucioasă, nestratificată şi fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere, fără senzaţia de rugozitate la masticare, culoare şi gust specifice). Ciocolata depozitată necorespunzător sau cu data valabilităţii expirată poate prezenta gust rânced, de mucegai, suprafaţa mată, albită şi poate fi infestată.
(M. T.)
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!