Cioloş: Sperăm ca NATO să-şi întărească prezenţa pe flancul estic şi în zona Mării Negre
"Am subliniat priorităţile şi aşteptările României de la summit-ul NATO de la Varşovia. Sperăm să vedem o întărire a prezenţei NATO pe flancul estic, nord-estic, dar şi sud-estic, şi aici am menţionat faptul că România e gata să se angajeze nu doar declarativ, ci într-un mod foarte concret, inclusiv cu resurse, pentru întărirea prezenţei NATO pe flancul estic, pe o prezenţă avansată a forţelor aliate în flancul estic, urmând ca în câteva săptămâni să venim cu câteva propuneri concrete care să fie avute în vedere în discuţiile de la summit-ul de la Varşovia", a declarat Cioloş la finalul întrevederii pe care a avut-o, marţi, la Bruxelles cu Jens Stoltenberg.
El a afirmat că pentru România, dar şi pentru alianţă, trebuie să constituie un permanent interes şi zona Mării Negre.
"Am subliniat importanţa atât pentru România, cât şi în general pentru NATO a zonei Mării Negre unde România îşi doreşte o prezenţă activă a NATO. România va lua iniţiativa pentru a întări cooperarea cu ţările partenere NATO şi vecine, cu Bulgaria şi Turcia, dar sperăm ca această colaborare să se transforme într-una internaţională cu prezenţa şi a altor parteneri membrii NATO, prin rotaţie, şi am primit şi aici asigurarea sprijinului domnului secretar general pentru acest tip de abordare", a spus premierul român.
Dacian Cioloş a exprimat intenţia fermă a Guvernului de a aloca 2% din PIB pentru apărare şi şi-a exprimat speranţa că acest nivel va fi atins anul următor, pentru că dacă România cere protecţie trebuie să fie capabilă să şi ofere protecţie atunci când NATO îi solicită aceasta.
"Am discutat în general despre angajamentul României în dotarea armatei, în faptul că această decizie politică luată în urmă cu ceva vreme de a asigura 2% din PIB pentru dotarea armatei este una fermă şi că inclusiv guvernul pe care-l conduc s-a angajat să meargă în această direcţie. Aceste resurse care se adaugă la resursele pe care alte state NATO le mobilizează inclusiv pentru o prezenţă mai activă a NATO în zona estică aşa cum recent Statele Unite au luat o decizie în această direcţie", a spus prim-ministrul Cioloş.
Referitor la migraţie, Dacian Cioloş a exprimat disponibilitatea ca România să participe la acţiunile NATO de sprijinire a Uniunii Europene în a controla fluxurile de migranţi din Marea Egee.
De asemenea, premierul român i-a spus secretarului general al NATO că România este implicată în mod activ în spijinirea Republicii Moldova, inclusiv în relaţia cu NATO.
Dacian Cioloş l-a invitat pe Jens Stoltenberg să viziteze România şi şi-a exprimat speranţa că în mai, acesta va participa la inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu.
Sursa: Mediafax