J.J. Rousseau spunea că omul este bun de la natură, dar corupt de societate.
Nu am crezut, însă niciodată în darurile naturale cu care a fost înzestrat omul. Nu am crezut că oamenii sunt drepţi şi cinstiţi prin prisma zestrei ereditare. Aceste elemente constituie baza pentru dezvoltarea psihică a individului, dar nu produc direct aptitudinile şi capacităţile individului. Dezvoltarea trăsăturilor ereditare este asigurată de mediu, de obiceiurile şi modul de organizare a activităţii individului. Acesta este motivul pentru care, la o vârstă mai înaintată, individul va manifesta mai puţin influenţa ereditară şi mai mult influenţa obiceiurilor şi a acţiunilor dobândite prin experienţă şi pe cele ale mediului în care a fost crescut şi educat. Acesta este şi motivul pentru care, într-o societate organizată, corectitudinea nu poate şi nu trebuie să fi doar o zeste ereditară, ci o alegere, o opţiune pentru individ de a-şi continua existenţa în cadrul unei societăţi sau, dimpotrivă, într-o instituţie de reeducare sau privativă de libertate.Nu ne-am născut toţi într-o lume ideală în care moralitatea este o formă de exprimare a existenţei noastre, ci într-o lume în care mecanismele de apărare şi promovare ale moralităţii funcţionează şi trebuie să fie asigurate de un cadru instituţional.Trebuie menționat că profesorul Andrei Marga, un excepțional filosof și un fin observator al decăderii democrației românești, prin intermediul mai multor articole publicate a adus în prim-plan aceeași idee: în România se măsluiesc voturi, se fraudează alegeri, se fuge de dezbaterea publică din cauza incapacității intelectuale, se folosesc instituții de forță pentru a tria candidații, voturile se numără într-o parte și se validează în alta, iar mai nou din Constituția României a rămas doar o însemnare pe o fițuică.
Profesorul Andrei Marga, în articolul ”Reconstruirea României”, critică dur situaţia în care a fost adusă România de către actuala clasă politică și declară fătiș că, din cauza incompetenței, aceasta a capitulat în faţa intereselor străine, arătând că suveranitatea naţională trebuie reafirmată şi susţinută, menţionând că este pregătit să contribuie la reconstruirea ţării.”Consider că participarea la dezbaterile despre problemele din societatea românească reprezintă o condiție a oricărui intelectual și, în cele din urmă, a oricărui concetățean preocupat de realitatea înconjurătoare. Am exprimat nu o dată opinii despre realitățile din jur, în profesie și în viața publică. Evenimentele au confirmat aceste opinii.Am arătat în multe împrejurări ce primejdii pândesc România, argumentând că este nevoie de o altă abordare a realității decât cea curentă. Cu privire la Ucraina, am arătat că, pentru a întrezări sfârșitul conflictului, este nevoie de înțelegerea rădăcinilor acestuia. Afirm că, în vederea unei soluții durabile, este necesară o analiză cuprinzătoare a ceea ce se petrece, plecând de la fapte și realități istorice. Aceasta este, de altfel, și concluzia la care au ajuns cercetători și analiști de referință din cele mai cunoscute școli de gândire contemporane.
Le sunt recunoscător celor care au acordat atenție opiniilor pe care le-am exprimat, indiferent dacă au fost sau nu de acord cu ele. Rămân la convingerea de neclintit că argumentarea și nu etichete reflexe, opinia liberă și nu alinierea la propagandă reprezintă substanța care dă sens și conținut dezbaterilor din spațiul public.Acele opinii au avut și efectul de a cataliza reacții într-o direcție neașteptată. Astfel, nu puțini dintre cei care au înțeles obiectivitatea respectivei poziții – și care, probabil, au cunoștință și despre deciziile pe care le-am luat în roluri – mă întreabă ce am de gând în perspectiva anilor următori.Vreau să fiu cât se poate de clar, mărturisind trei adevăruri simple. Nu mă intimidează rolurile din viața publică, având convingerea că le pot îndeplini, prestațiile mele anterioare, experiența și pregătirea acumulată fiindu-mi suport. Datoria oricărui om cu mintea deschisă spre lume, care preia o răspundere de înțelegere și prelucrare a realității trăite, este să spună adevărul și să promoveze dreptatea. Viața mea nu este dependentă de vreo funcție și am disponibilitatea să sprijin pe oricine care va dovedi că este atașat valorilor statului de drept democratic, că are capacitatea să schimbe modul în care statul român a funcționat de câteva decenii și să scoată țara noastră din crizele actuale.
Menționez că aceste trei adevăruri le iau împreună. Ele alcătuiesc un întreg care ține de mentalitate, atitudine și caracter.Nu fac parte din categoria celor pentru care exprimarea în viața publică este subîntinsă de o pornire egoistă. Dimpotrivă, mă simt alături de cei foarte mulți pentru care adevărul și dreptatea sunt modurile conviețuirii. Fără acestea, civilizația nu poate fi imaginată.De asemenea, nu fac parte nici din categoria celor resemnați, reduși la tăcere sau dispuși la compromisuri pe spinarea altora. Consider că nevoia de atitudine este una primordială în societatea românească actuală. Alături de nevoia de angajare pentru transformarea acelor stări de lucruri care nu lasă țara să respire.
Oricine își va asuma de acum răspunderi publice în țara noastră se va confrunta cu o situație extrem de dificilă. În fapt, izbânzile incontestabile obținute după 1989, au fost deteriorate ori de-a dreptul compromise în ultimele aproape două decenii, făcând tot mai critică situația din țară.
Nu ascund mândria că, în calitate de rector și demnitar al statului, am putut contribui la cotitura istorică produsă în anii ‘90. Dar, la fel de sincer, susțin opinia acelor contemporaniști de prim plan, potrivit cărora niciodată în istoria ei România nu a cunoscut un declin atât de cuprinzător, în timp scurt, ca cel din deceniile menționate.
Lumea parcurge dificultăți, dar ele nu pot justifica dările înapoi din statul român de azi. În fapt, democrația, ai cărei germeni au fost construiți cu greu, a fost desfigurată. Constituția a fost pusă treptat în paranteze, locul legii fundamentale fiind ocupat de invocarea abuzivă, uneori brutală, a atribuțiilor prezidențiale ori ale altor organisme ale statului.În fiecare zi, în societatea noastră se înregistrează o eroare cu urmări largi sau o șocantă ilegalitate. În România actuală, se fraudează alegeri, se măsluiesc voturi, se fuge de dezbaterea publică, se folosesc instituții de forță spre a tria candidații, voturile se numără la noua Securitate, inși lipsiți de valoare ajung în răspunderi majore, se adoptă legi fără dezbateri în Parlament și legi organice fără consultare, decidenții fug de răspundere citind banalități de pe foi scrise de alții. Nu s-a putut stabili nici măcar efectivul populației!De ani buni, regimul este prostocratic. Mediocritatea vârfurilor, nepotismul, favoritismul aruncă statul român, ca stat, mult în trecut. Un autoritarism incult și obtuz și-a așternut mantia nefastă peste țară, în vreme ce mulți impostori asaltează instituțiile și dezbaterea publică. Țara noastră a ajuns să fie fruntașă în Europa comunitară la sărăcie și la mortalitate în pandemie. Încrederea cetățenilor în stat este dintre cele mai mici, nepriceperea la decizii face pagube adesea ireparabile. Răspunderea celor aflați la decizii s-a stins. Populația este scindată și adesea lipsită de sprijinul exponenților și fiilor ei.
Țara noastră a atins cea mai mare emigrare de cetățeni dintr-o țară a lumii în timp de pace, cel mai extins analfabetism funcțional, cea mai mică lectură pe cap de locuitor, cea mai evidentă confuzie a valorilor, expansiunea fără precedent a randamentului scăzut, cea mai mare îndatorare externă. O țară cu premise certe depinde masiv de importuri de alimente, stă acum sub criza energiei și a materialelor și trăiește zilnic pe datorie. Noile generații sunt cele care vor plăti îndatorarea și este uimitor că nu discută faptul.Invocarea trecutului nu scoate din impas. Și nici umflarea propagandei cu clișeele prezentului. Și nici încercarea de măsluire a faptelor cu principii copiate din cărți rău înțelese. Este momentul de a vedea realități și de a indica cine răspunde de ele. Nu se pot adopta soluții viabile fără luciditate, organizare și democrație curată.Felul derizoriu în care se înțelege și se practică politica trebuie abolit. Continuarea politicii ca șansă de fraudare și îmbogățire trebuie stopată. Altfel, revenirea la normal nu este posibilă în România. Carierismul, diversiunile continue și oportunismul multor voci publice nu dau rezultate. Politica matură presupune pricepere, inițiativă, dedicare față de interesul public. Astăzi ele sunt în suferință.Toate sondajele îi dau clasei politice de azi scorurile cele mai slabe – de la vârful României, până jos. Faptul spune multe. Eliminarea „statului paralel”, denunțarea lipsei de valoare a decidenților și proiectarea viitorului au devenit vitale.
Față de aceste realități care ne marchează viețile și înrâuresc destinele noilor generații, toți putem părăsi barca și putem pleca. Dar este plecarea sensul vieții? Este o soluție abdicarea de la lupta pentru îndreptarea lucrurilor? Cred că nu! În România de azi se pot da soluții incomparabil mai bune decât ceele ce se decid acum.
Vorbind despre nevoia de atitudine și de opinii libere, ne facem datoria refuzând să acceptăm ca pe-o fatalitate stările de lucruri. Să nu ne resemnăm în fața degradării valorilor care s-a instalat în viața României. Să optăm pentru revenirea la integritate, la tradiții viabile și la răspundere. Vorbăria fără noimă, inflația propagandistică și perpetuarea metehnelor ce au dus totdeauna la eșec nu rezolvă nimic.
Da, lucrurilor se cuvine să li se spună pe nume. Nu putem vorbi despre starea de azi a democrației fără a spune cine a desfigurat-o. Protocoalele de cooperare a justiției cu serviciile secrete și alte decizii aberante au părinți. Încălcările Constituției din ultima decadă au autori cunoscuți. Acuzațiile la adresa trecutului nu pot înlocui întrebările despre ce faci în prezent și ce ai făcut în libertate.
Să criticăm ce este de criticat, dar să ne și uităm în oglindă. România va exista în lume și după decidenții actuali. Să nu confundăm anii în curs cu „sfârșitul istoriei” și să intervenim pe scena publică cu inițiative de schimbare benefică.În situația în care a fost adusă, România nu se poate reconstrui decât cu toate forțele ei, în condiții de libertate, democrație, concentrare pe performanțe și meritocrație. Plecând de aici, o mare coaliție a oamenilor dedicați relansării acestei țări este, politic vorbind, soluția de azi. Reconstruirea României poate reuși azi doar unindu-i forțele în jurul unui program nou, modern, înfipt în nevoile ei stringente.
Într-o lume în care depindem de ceea ce se petrece pe glob și în care se reduc barierele, dar în care ideologia globalismului agravează crizele, este nevoie de suveranitate națională. Înainte de toate, pentru a pune în mișcare resursele interne! Suveranitatea nu este dogmă, ci cadrul optim pentru dezvoltarea unei țări prin acțiunile cetățenilor săi.Este nevoie de fiecare cetățean, iar prestațiile și meritele sale se cuvin recunoscute. Nu este îngăduit ca vreo persoană să fie limitată în exercitarea libertăților și drepturilor sale. În România de azi, prea multe legi îngrădesc și interzic. Or, este nevoie de legi care încurajează la efort și inițiativă. Nu este admisibilă relativizarea valorilor de care depinde umanitatea din oameni.Este timpul ca România să se asume pe sine și să devină neîntârziat loc de inițiative de dezvoltare. În lume vin ani plini de asprimi, încât ar fi cazul să prevaleze alte feluri de a privi realitatea. O nouă abordare a situației țării, axată pe democratizare, competitivitate și creație, este necesară precum oxigenul.
În fiecare domeniu al vieții actuale este nevoie de soluții noi – la nivelul provocărilor, posibilităților și culturii de azi.Este de reconstruit economia aducând-o sub control național, restabilind echilibrele – între public și privat, între cultivarea pământului și prelucrare, între participarea la comerțul internațional și propria dezvoltare internă, între exploatarea de resurse și valorificarea lor, între bunăstarea familiei și funcționarea statului – și eradicând subproducerea și sărăcia.
Este de reconstruit asistența socială prin asigurarea premiselor de trai decent fiecărui cetățean, lichidarea nedreptăților și a decalajelor injuste, asigurarea condițiilor pentru ca sindicatele și organizațiile profesionale să-și îndeplinească rolul.Este de reconstruit viața politică prin instaurarea controlului cetățenesc asupra deciziilor, readucerea serviciilor secrete în matca constituțională, curmarea hoțiilor și a abuzurilor ce se fac în funcții publice.
Este de reconstruit administrația publică prin descentralizare, autonomie locală, asanarea concursurilor și digitalizare.Este de reconstruit sistemul de sănătate asigurând fiecărui cetățean accesul la îngrijire, diversificând oportunitățile de tratament și sporind modernitatea acestuia.
Este de reconstruit educația națională curățând-o de denaturări și restabilind încrederea că și în România se mai poate studia la nivelul timpului, printr-o reformă dezbătută de cetățeni, ce include normalizare curriculară, autonomie funcțională a unităților și echipare începând cu unitățile neglijate.
Este de reconstruit accesul la bunurile culturii, prin refacerea rețelei publicațiilor, dezvoltarea de biblioteci, crearea rețelei de dezbateri publice și stimularea creației.
Sunt de reconstruit și alte domenii. Sunt de întreprins multe alte acțiuni în fiecare dintre domeniile reconstruirii din România.Mimetismul, abdicarea de sine și amatorismul din zilele noastre nu sunt politică externă. Mituirea a făcut deja pagube și trebuie exclusă din practicile diplomației. După cum trebuie interzis și „sportul” de azi al comercializării de către decidenți a bunurilor publice în interes privat.
România este parte a Uniunii Europene, dar are de fructificat eficace calitatea de membru cu drepturi depline. România este membru al NATO, dar are de construit în manieră modernă securitatea proprie și a alianței. Dezvoltarea de sine a țării și angajamentul cetățenilor rămân mijlocul principal de securitate națională.
Parteneriatele se cer fructificate pentru dezvoltare proprie. Orice cooperare externă care servește propria dezvoltare este binevenită, în condiții de conlucrare mutual avantajoasă, sub semnul unui patriotism luminat. Anvergura unei politici externe se măsoară în avantajele pe care aceasta le procură țării, nu în înstrăinări, costuri și pierderi.
Răspunzând întrebării, consider că nimic nu-i mai responsabil acum decât să se realizeze un punct de inflexiune în involuția țării noastre stopând prăbușirile, reașezând țara pe traiectoria normalității, făcând din democrație și meritocrație modul de funcționare a instituțiilor publice și readucând respectul și solidaritatea între oameni. Trăim azi șansa – destui spun ultima – și obligația de a pune împreună borna de calendar de la care se poate începe efortul neîntârziatei reconstruiri a țării.În discuția publică a acestor zile, aceasta este, în rezumat, opinia mea. Se cuvine ca cetățenii să fie încurajați și îi încurajez sincer să-și spună fără rețineri părerea despre treburile țării și să-și ia curajos soarta în propriile mâini.17 octombrie 2022”Hebb (1994) a pus în discuţie cazul unui ou în dezvoltare. Fără componenta genetică oul nu există, dar lipsa mediului de menţinere a vieţii şi lăsarea oului în frig au ca rezultat moartea acestuia. Deci, ce anume asigură dezvoltarea oului, ereditatea sau mediul? Atât ereditatea, cât şi mediul contribuie la acest proces şi acest lucru trebuie reţinut în studierea influenţelor genetice.
Referindu-ne la democraţia din România ca la un organism viu, aflat în continuă dezvoltare, similitudinea influenţei genetice şi a mediului în dezvoltarea sa îşi regăsesc deplină aplicabilitate. Genetic, ne-au fost transmise o serie de caracteristici: lipsa disciplinei, invidia, fascinaţia pentru liderii străini, iar prin prisma aşezării geografice şi a invaziei popoarelor migratoare, ne-am format o oarecare lipsă de autonomie în construcţia viitorului. Faptul că existenţa noastră ca popor a fost sistematic ameninţată a dus, cu timpul, la formarea unei credinţe privind dependenţa de alţii şi, în acelaşi timp, o lipsă de autonomie în luarea deciziilor.Am subliniat voit trăsăturile negative generate de cele două influenţe, în încercarea de a explica atitudinea electoratului român la alegerile locale şi modul în care mai funcţionează instituţiile statului, dacă acestea mai există şi dacă mai funcţionează.
Să ne aducem aminte că în România anului 2020 circulă, pe toate posturile de televiziune, imagini cu persoane care umblă, precum nişte şobolani, în sacii cu voturi, într-o încăpere în care accesul ar fi trebuit să fie strict interzis, cu saci care sunt scoşi fără nicio explicaţie şi fără un control strict, iar reacţia autorităţilor este aproape inexistentă. Ne putem pune speranţe în reacţia societăţii civile, dar am învăţat după mai bine de 32 de ani că şi aceasta este inexistentă, reușind să fie reactivată când există interese din partea unor grupuri influente şi cu multă putere financiară.
Asemenea fapte, într-o ţară membră a Uniunii Europene, ar fi imposibil de imaginat! Dacă am crezut în votul democratic, cu toate hibele lui, pot să mă declar de astăzi un idealist. Acuzaţii de fraudă electorală au existat din cele mai vechi timpuri şi pot spune că şi la case mai mari, dar difuzarea aceasta obsesivă a unor persoane care îşi pun voturile cu mâna şi lipsa de reacţie a societăţii şi a instituţiilor devin înspăimântătoare. Imaginile acestea au făcut încojurul Planetei, iar imaginea României în care totul este posibil, condusă de autorităţi incapabile să organizeze şi să gestioneze desfăşurarea unor alegeri libere este una dezolantă şi îngrijorătoare, la fel de îngrijorătoare ca a unei ţări pârjolite de invazia popoarelor migratoare.
Cine anume și-a dorit conducători slabi și trădători şi de ce? Să fie fascinaţia noastră ereditară pentru așa-zisul descurcăreț sau poziţia geografică din cauza cărora am învăţat de-a lungul vremii să nu ne punem prea multe speranţe în ziua de mâine? Răspunsul trebuie căutat în inimaginabilul regres al unui popor care se luptă de 32 de ani să clădească o democraţie. Acesta este motivul pentru care nu cred în bunătatea omului de la natură, ci într-un mediu care a lucrat sistematic la acceptarea unei resemnări îngrijorătoare şi a unei neputinţe autoimpuse. O administraţie neputincioasă, o justiţie neputincioasă, o societate civilă neputincioasă, o clasă politică neputincioasă, însă o autoproclamată democraţie ca să ne aflăm, vorba lui Ţuţea, „în treabă”, căci „aflarea în treabă este isprava omului neputincios”.
În felul acesta funcţionează şi statul român şi instituţiile sale, se află „în treabă” ca să-şi mascheze neputinţa autonomiei şi a competenţei care le-au fost abolite prin moştenirea genetică, a influenţelor generate de mediu şi de vizibila lipsă de educaţie, căci democraţia este puterea poporului bine informat şi nicidecum al acestui popor manipulat care se îndreaptă cu paşi repezi către o voalată formă a tiraniei.
Ceea ce este îngrijorător, însă este că în România anului 2022 nici măcar vălul nu mai există!
