Externe

Ciprul a semnat un acord militar cu Rusia

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, în urma unei întâlniri cu președintele cipriot Nicos Anastasiades că acordul privește în principal navele din cadrul Marinei ruse implicate în operațiuni internaționale de lupta împotriva terorismului și pirateriei. Cooperarea militară dintre Rusia și Cipru nu este îndreptata împotriva vreunui terț, a adăugat el.

"Legăturile noastre de prietenie nu sunt îndreptate împotriva nimănui", a subliniat Putin.

"Nu cred că ar trebui să provoace îngrijorări undeva. Rusia a obținut permisiunea că navele Marinei sale să folosească porturile din întreaga lume pentru a se realimenta și a fi supuse unor operațiuni de mentenanță, acorduri care permit Moscovei să-și extindă prezența militară la nivel global", a adăugat el. Nave rusești au efectuat deja escale la Limassol, scrie Mediafax.

Potrivit Cyprus Mail, Moscova și Nicosia au semnat opt acorduri bilaterale și doua memorandumuri -unul cu Banca centrală a Rusiei și unul în domeniul investițiilor. Anastasiades, aflat într-o vizită oficială în capitala rusă, a subliniat că Nicosia susține un dialog constructiv cu Rusia și a insistat asupra hotărârii Guvernului de a acționa în vederea "restaurării cooperării strategice" dintre Moscova și Bruxelles.

La rândul sau, Putin a reiterat angajamentul Rusiei fașă de soluționarea "cuprinzătoare și justă" a conflictului dintre ciprioții greci și ciprioții turci în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.

Sursa: wall-street.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *