Circa un milion de persoane vizate: atacatorii au obținut date sensibile din sistemele guvernamentale

Datele personale ale aproximativ 750.000 de cetățeni moldoveni au fost extrase ilegal din sistemele guvernamentale în perioada 19-23 octombrie, în urma unui atac cibernetic de amploare.
Potrivit Agenției de Guvernare Electronică (AGE), citată de Realitatea, atacatorii au vizat informațiile a circa un milion de persoane și au obținut date sensibile, inclusiv IDNP-uri, conturi IBAN, datorii fiscale, pensii și istoricul plăților efectuate prin MPay.
Extragerea neautorizată a fost stopată pe 23 octombrie, la ora 11:30, potrivit instituției.
În aceeași zi, 82 de servicii publice și peste 30 de sisteme informaționale și panouri de administrare au fost deconectate preventiv.
Agenția de Guvernare Electronică mai dă asigurări că informațiile privind cardurile bancare nu au fost compromise.
Sursa: Redacția timpul.md