Actualitate

Circa zece kilograme de chihlimbar de contrabandă, confiscate de vameși

Reținerea a avut loc în dimineața zilei de astăzi, la ieșirea din țară, prin postul vamal Cahul-Oancea, după ce inspectorului vamal i-au apărut suspiciuni referitor la conținutul roții de rezervă aflate în portbagajul unui autoturism sosit la linia de control. Conform procedurii, a fost luată decizia scanării acesteia, iar imaginile prelevate au relevat prezenta unor granule.

În rezultatul controlului fizic efectuat, vameșii de comun cu polițiștii de frontieră au depistat aproximativ 10 kg. de pietre de diferite forme și dimensiuni asemănătoare chihlimbarului. Pietrele erau transportate de către un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 32 de ani.

Persoana a fost reținută pe un termen de 72 de ore, pe cazul dat a fost inițiat un dosar penal conform art. 248 alin. (5) lit. d) al CP al RM ”Contrabanda”, care prevede pedeapsă sub formă de privațiune de libertate de la 3 la 10 ani.

Timpul.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *