Circul și menajeria – al patrulea Reich
Ţin minte euforia chişinăuienilor cu ocazia redeschiderii Circului. Am rămas şocat atunci. Cum poţi să te bucuri, ba mai mult, să-ţi duci odraslele ca să vadă nişte animale chinuite, opresate şi tratate inuman? Cum poţi să-i explici copilului că din asta ar trebui să primeşti plăcere? La fel e şi cu menajeriile. Ultima dată când am fost la Grădina Zoologică din Chişinău m-a cuprins o scârbă grozavă, o tristeţe care se vede în ochii urşilor, lupilor şi leilor închişi în cuşti de câţiva metri pătraţi şi sortiţi unei agonii eterne. Nu am înţeles niciodată părinţii care-şi duc copiii la menajerii şi circuri de animale. E cea mai josnică plăcere pe care şi-o poate imagina omul, aceeaşi plăcere ai putea s-o primeşti dacă ţi-ai duce copilul la închisori în excursie, să mai râzi un pic de sărmanii deţinuţi. Însă închisorile (indiferent de starea lor) sunt instituţii create de om pentru a corecta omul care a greşit în faţa legii. Pe când menajeriile şi circurile sunt închisori cu deţinuţi inocenţi, rupţi din sânul naturii şi aduşi cu forţa în faţa animalelor orgolioase care se numesc oameni. Asta e ultima etapă a fascismului, dorinţa de a discrimina şi încătuşa însăşi mama-natură.
Zilele trecute un act absolut inuman a bulversat societatea. Un individ a otrăvit o lupoaică albă de la Grădina Zoologică din Chişinău. La prima vedere e o faptă mârşavă şi absolut lipsită de compasiune. Însă, această problemă e una de domeniul etic, şi în ansamblu nu mai reprezintă o crimă atât de groaznică precum închisoarea acelui animal în condiţii mizerabile. Toată lumea ştie în ce condiţii vieţuiesc animalele din menajeria noastră, însă nu ezită să-şi ducă copiii la această închisoare pentru animale ca să le arate şi lor cât de importanţi şi puternici suntem noi, oamenii, – cei care au îngenuncheat natura şi îşi bat joc de ea după cum le duce pofta. Aşa că, în ansamblu, moartea acestei lupoaice e mai bună decât traiul ei în închisoarea creată de oameni. Nu am fost demult la menajerie şi nu ştiu în ce condiţii vieţuia acest animal. Însă lupul alb, tot el lupul arctic (Canis lupus arctos) are o zonă de habitat foarte specială şi sălbatică. Locuieşte în nordul Canadei, Alaska şi în Groenlanda, iubeşte temperaturile mai joase de – 20 de grade Celsius. Aşadar, avea oare această lupoaică condiţiile necesare de trai în menajeria noastră? Nu. La fel ca şi ursul din menajeria noastră, ţintuit într-o cuşcă de 4 metri pătraţi, la fel ca şi alte animale care au fost transformate în sclavii orgoliului uman. Omorul acestei lupoaice nu este o crimă (chiar dacă nu susţin deloc actul imoral al făptaşului). Menajeriile, circurile de animale şi delfinariile – astea sunt crimele la care cu toţii suntem făptaşi – cei care vizitează aceste închisori, şi cei care le administrează. Acesta este fascismul secolului XXI, să crezi că tu eşti marea creaţie a naturii şi să distrugi celelalte specii.
După ce am scris această părere pe o reţea de socializare mai multă lume mi-a sărit în cap: m-au făcut nebun, criminal şi nesimţit. Sunt sigur că această lume îşi duce copiii la circ şi la menajerie – aşa că nu vreau să intru în polemici cu ei. Le recomand să se privească în oglindă, ca să înţeleagă în ce hal ipocrit au ajuns. Şi le recomand să-şi amintească de lupoaica albă când sacrifică mielul de Paști, când taie porcul, când bagă pe gât un steak de vită. Le recomand să-şi aducă aminte de lupoaică când înjură chinezii care mănâncă pisici, însă taie berbecul cu zâmbetul pe buze pentru un frigărui. Le recomand să tragă o linie între animalele care merită mila lor şi animalele care trebuie să intre în burta lor.
E prosteşte să ceri un dosar penal pentru individul care a otrăvit lupoaica. Dosarul penal e meritat mai degrabă de toţi proprietarii de menajerii din lume. După asta închisoarea pe viaţă, însă nu în puşcărie, dar tot în cuştile de trei metri pătraţi din menajerii, ca restul societăţii să-şi ia odraslele şi să le demonstreze copiilor adevăraţii fascişti şi nazişti.
Pentru că o societate care se poartă rău cu animalele, întotdeauna va fi o societate săracă şi criminală. Indiferent dacă alegi ce animale merită dragostea ta, şi ce animale merită să ajungă în tigaie.