Cireşele, o sursă de sănătate
Cireşele sunt fructele care îţi oferă o sursă de sănătate în această perioadă a anului. Aceste fructe conţin vitaminele: A, B1, C, E şi PP şi multe minerale. Au un rol energizant atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.
Dacă urmezi câteva zile o cură cu cireşe, vei înlesni eliminarea toxinelor din organism şi normalizarea tranzitului intestinal. Este indicat să consumi de cel puţin două ori pe săptămână între 500 g – un kg de cireşe.
Dacă intenţionezi să urmezi o cură exclusivă, trebuie să începi treptat pentru a nu avea probleme de sănătate. În cazul în care organismul tău este obişnuit într-un anumit mod cu alimentaţia, este destul de greu să faci brusc o schimbare radicală. Pentru cei mici este recomandat să mănânce cireşe pregătite, în compot sau dulceaţă.
Cireşele conţin: apă, zaharuri, vitamine, oligoelemente (cupru şi zinc), minerale (fier, potasiu, calciu, fosfor, magneziu).
Cireşele sunt excelente dacă te lupţi cu: obezitatea, problemele de tranzit intestinal, febra, gripa, afecţiunile renale, afecţiunile cardiace, celulita, litiazele biliare şi renale, migrenele, guta.
Uleiul obţinut din sâmburii de cireşe este excelent împotriva reumatismului şi a negilor. Dacă vrei să ai un ten mai elastic şi catifelat, prepară o mască din cireşe şi tenul tău va simţi schimbarea mult aşteptată.
Un beneficiu pentru toate femeile este faptul că luptă împotriva celulitei. Este recomandat consumul ceaiului din cozi de cireşe, ceai care are un efect diuretic.
Cireşele cresc acuitatea vizuală, deoarece au un conţinut bogat în provitamina A.
Dacă obişnuieşti să faci efort sau mergi la sală şi ai probleme cu durerile musculare, ar fi bine să ştii că sucul de cireşe ameliorează cu succes aceste dureri, precum şi febra existentă după efort.
Pentru durerile de cap se pot folosi comprese cu fructe zdrobite.
Pentru persoanele care nu se pot odihni bine noaptea există o veste bună: cireşele conţin melatonină, substanţă care ajută la instalarea somnului.
Profită de această perioadă şi de aceste fructe şi consumă-le cât poţi de mult!
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!