Economie

(CLASAMENT) Principalele ţări cu care R. Moldova înregistrează deficit comercial: Ucraina, China şi România

Exporturile Republicii Moldova au crescut cu circa 11% în anul 2013, dar avansul, deocamdată, nu modifică din temelii pieţele, iar importurile sunt de 2,5 ori mai mari. Anul trecut deficitul comercial s-a majorat cu 1,4% şi a ajuns la circa 3,1 miliarde de dolari.

Datele statistice arată că în anul 2013 Ucraina a rămas ţara cu care avem cel mai mare deficit comercial – circa 518 milioane de dolari, cu 10% mai mult decât în 2012.

Saltul se datorează în special creşterii cu peste 76% a importurilor de curent electric din această ţară.

Deficitul comercial cu China a crescut şi 16% şi a ajuns la 472 de milioane de dolari. De notat că Republica Moldova exportă în China de circa 100 de ori mai puţine mărfuri decât importă.

A treia ţară în top este România deficitul comercial cu care s-a majorat în 2013 cu circa 17% şi a ajuns la 309 milioane de dolari, depşind astfel Germania şi Turcia.

Următoarele poziţii sunt ocupate de Germania şi Turcia, deficitul comercial cu care s-a diminuat în anul 2013 cu 10% şi respectiv 24%.

sursa: adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *