Actualitate

(CLASAMENT) R. Moldova ocupă locul șase în lume după viteza de acces la Internet

În ceea ce priveşte viteza de descărcare a datelor, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor anunţă că țara noastră își păstrează locul şase cu o viteză medie de 48,54 Mbps. La acest compartiment România se plasează pe locul 3, cu 60,01 Mbps, fiind depășită de liderii mondiali Hong-Kong şi Singapore cu viteze de 97,09 Mbps şi 83,62 Mbps.

Potrivit datelor Netindex, la 31 martie 2014, viteza medie de acces la Internet în Republica Moldova era de 31,4 Mbps şi corespundea locului 16 din clasament. Astfel, la acest indicator ţara noastră în doar şapte luni a urcat zece trepte.

Conform Strategiei Naţionale de dezvoltare a societăţii informaționale „Moldova Digitală 2020”, către anul 2020 pe teritoriul fiecărei localităţi în care există primărie urmează să fie amplasat cel puţin un punct de prezenţă a reţelei de fibră optică. Astfel, utilizatorilor finali le va fi asigurată posibilitatea de conectare la reţelele în bandă largă cu viteza de cel puţin 30 Mbps.

sursa: moldpres.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *