IT&C

(CLASAMENT) România ocupă locul trei în topul regional Deloitte al companiilor de tehnologie

Potrivit managerului local al proiectului Fast 50, Alina Mirea, partener Deloitte România, patru dintre companiile românești prezente în clasament sunt nou-intrate, iar creșterea medie înregistrată de firmele autohtone din top este de 589%. Cinci dintre companii sunt dezvoltatori de software, iar una este o firmă de Internet. Două dintre ele au sediul în București, două în Cluj-Napoca, una în Baia Mare și una în Sibiu.

‘Cu o creștere de 1.433%, compania ITNT din Sibiu ocupă locul IV în clasamentul regional, cea mai bună poziție ocupată de o entitate românească prezentă în top.

Aflată pentru al șaptelea an consecutiv în clasament, Teamnet Internațional SA se numără de asemenea printre performerii ediției din acest an, întrucât este prezentă în două categorii: locul III la categoria Big 5, care include companiile dinamice, prea mari ca venituri pentru a concura, pe picior de egalitate, cu firmele mai mici din categoria Fast 50, și poziția 34 la categoria Fast 50, cu o creștere de 424%. Softelligence ocupă locul 27 (cu o rată de creștere de 459%), urmată, pe locul 28, de Life is Hard SRL (453%). Fortech ocupă locul 37 (403%), iar Trencadis poziția 42 (362%)’, a precizat Alina Mirea.

Reprezentanții companiilor românești prezente în topul Deloitte au apreciat că principalele provocări cărora a trebuit să le facă față sunt decapitalizarea industriei românești și lipsa de maturitate a pieței locale, dar, pe de altă parte, admit că nu au folosit facilitățile fiscale existente, concentrându-se mai mult pe creșterea afacerilor și mai puțin pe optimizarea veniturilor și costurilor.

Creșterea medie în rândul companiilor prezente în clasamentul Fast 50 a urcat la 698% de la 671%, în 2013. Cu toate acestea, este cu mult sub media de 1026% înregistrată în 2012. Zece țări au contribuit la clasamentul Fast 50 din acest an: Polonia (17 companii), Ungaria (zece), România (șase), Croația (patru), Cehia, Lituania și Slovacia (câte trei), Serbia (două), Bulgaria și Estonia (câte una).

Dintre cele 50 de companii, 26 sunt prezente pentru prima oară, zece au urcat în clasament, iar 14 au coborât. Topul este, și de data aceasta, dominat de firmele de software (26), urmate de companiile de Internet (12) și cele de telecomunicații/networking (șase).

Raportul include, totodată, un sondaj efectuat în rândul directorilor generali ai companiilor care și-au depus candidatura pentru un loc în clasamentul Deloitte, care arată că inovația (20%) este cea mai mare provocare de management cu care aceștia se confruntă. Accesul la mâna de lucru specializată (28%) și climatul economic general (20,6%) sunt cele mai mari amenințări pe care directorii acestor companii le identifică. Mai mult de jumătate din directori (54,7%) văd o creștere organică, iar 39,1% anticipează extindere internațională. În ce privește veniturile companiilor, 33,8% din respondenți estimează o creștere care variază între 26 și 50%, în 2014, iar 52,3% au în plan creșterea cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea în următorii doi ani.

Pentru ediția 2014 a clasamentului regional Deloitte, au fost luate în calcul veniturile din perioada 2009 — 2013. Pentru a fi eligibile pentru clasamentul Fast 50, companiile trebuie să întrunească următoarele condiții — venituri anuale de cel puțin 50.000 de euro în fiecare an, între 2009 și 2013, minimum cinci ani de activitate, să aibă sediul într-o țară din Europa Centrală, să dezvolte sau să producă tehnologii patentate sau să facă investiții substanțiale în cercetare și dezvoltare, să aibă o structură de acționariat care exclude subsidiare deținute majoritar de entități strategice.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *