Moldova

Claudiu Târziu: Ne sunt aplicate și alte etichete false, fiindcă AUR a fost o surpriză neplăcută pentru stabilimentul politic

„În câteva săptămâni, AUR va adera la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, care este condusă de reprezentanți ai PiS, Vox și ai partidului Fratelli din Italia. De ce nu suntem asimilați cu ei, dar suntem trimiși în zona rusă, cu care nu avem niciun fel de relații?

Pentru că nu se urmărește adevărul, ci etichetarea noastră astfel încât să fim scoși de pe eșichierul politic. Ne sunt aplicate și alte etichete false, fiindcă AUR a fost o surpriză neplăcută pentru stabilimentul politic. Noi nu facem parte din jocul dubios, pe care îl fac așa-zișii proeuropeni cu oamenii Moscovei, și din acest motiv nu suntem doriți.

Adevărata independență este slujită prin reunificare, numai atunci basarabeanul va putea hotărî pentru sine

Așa se va întâmpla și când vom intra în Parlamentul de la Chișinău. Mai bine de trei decenii de clamat independența au însemnat pentru R. Moldova un efort consistent de câștigare a sprijinului din partea unor state mai mari. Cetățenii capabili de muncă au plecat peste hotare. Banii în R. Moldova vin de la București, de la Bruxelles, din alte state europene. În aceste condiții, a spune că tu vrei independență este un fel de a-i minți în față pe alegători. Adevărata independență este slujită prin reunificare, numai atunci basarabeanul va putea hotărî pentru sine. Nu va mai trebui să ceară nimănui, pentru că, odată cu intrarea în spațiul de civilizație european, va exista autonomie locală, pârghii democratice de conducere a statului și mijloace de dezvoltare. Vor fi bani și posibilități mai mari, iar fiecare își va păstra independența în cadrul neamului său„, a declarat copreședintele AUR, Claudiu Târziu într-un interviu pentru TIMPUL.

INTERVIU cu Claudiu Târziu, copreședinte AUR: „Un proiect politic fără Dumnezeu e sortit pieirii”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *