Cultură

Clubul LIONS Bacău a dat mâna cu Liceul „V. Alecsandri” din Chișinău

Acest club are ca scop crearea și menținerea unui spirit de comuniune între toți oamenii în privința ajutorului comunitar prin intermediul voluntariatului, prin implicarea în comunitate și prin cooperare la toate nivelele atât naționale, cât și internaționale, prin încurajarea membrilor societății civile de a-și servi comunitatea în mod dezinteresat, fără recompense materiale personale. În prezent, Clubul LIONS din Bacău are 26 de membri.

Ziua de 6 octombrie a adus la Liceul „V. Alecsandri” mai multă lumină, membrii Clubului făcând o donație de carte. Receptiv și deschis la toate acțiunile culturale, Liceul „V. Alecsandri”, al cărui director este Daniela Vacarciuc, profesoară de istorie, a acceptat propunerea Clubului de a primi carte scrisă în limba română (peste 500 de exemplare) pentru biblioteca liceului și de a împărtăși acțiunile începute de 20 de ani.

În sala de festivități a liceului, Daniela Vacarciuc i-a lăsat pe oaspeți să înțeleagă că „V. Alecsandri” este primul liceu din republică (fondat de V. Dombrov), cu profesori prin excelență, cu circa 6000 de absolvenți, deținători ai diplomelor de BAC. Președintele Clubului LIONS din Bacău, Romel Guțu, cu rădăcini din Basarabia, al cărui tată este născut în satul Pistruieni, plasa Ordășei, județul Orhei, și datorită căruia s-a produs această întâlnire, nici nu se putea să nu transmită cu lacrimi adevărate și durute de bărbat emoțiile și dragostea ce-o poartă pentru Basarabia. Deviza lionistică „NOI AJUTĂM”, la care s-au solidarizat mai mulți băcăuani, elita orașului – Costel Radu, George Brăiescu, Jean Oțeteanu, Florin Tonegaru, Ion Mocanu ș.a. -, constituie pentru ei promovarea și dezvoltarea relațiilor interumane, direcție spre care-și canalizează eforturile. Astfel, în această vară au organizat cu succes o Tabără pentru copii diabetici insulinodependenți, în cadrul căreia 14 copii s-au bucurat de odihnă și tratament. Aici le-au fost organizate diverse activități în asigurarea unui cadru de destindere, hrană specifică bolii de diabet, asistență medicală de specialitate, cu scopul de a-i învăța cum să-și organizeze viața, să-și administreze insulina, să-și dozeze și să-și prepare alimentele.

…Și pentru că din dragoste rezidă generozitatea, gestul de caritate, apropierea de celălalt, Clubul LIONS din Bacău a dat măna cu membrii acelorași cluburi din Chișinău, ai căror președinți Vlad Pușcă și Iulia Schwarzwald au fost de față la eveniment, semn că dragostea promovată de Asociația LIONS Clubs Internațional nu are frontiere.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *