CNA a finalizat urmărirea penală în dosarul Fisc
Dosarul a fost transmis procurorilor anticorupţie, cu propunerea de întocmire a rechizitoriului şi trimiterea cauzei penale în judecată, scrie IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al CNA, la începutul lunii februarie, trei persoane au fost reţinute după desfăşurarea unei operaţiuni în baza mai multor dosare ce vizează spălări de bani, corupere pasivă şi trafic de influenţă. Au fost făcute mai multe percheziţii, inclusiv la una din instituţiile bancare din capitală. Într-o casetă de depozit ce aparţine unei persoane apropiate a unuia dintre arestaţi au fost găsiţi 15 000 de dolari, dintre care 5300 de dolari din prima tranşă transmisă învinuitului sub controlul ofiţerilor CNA.
Acum o săptămână, unul dintre figuranţi a fost plasat în arest la domiciliu, chiar dacă procurorii au cerut să fie cercetat în stare de arest. Acesta însă a evadat înainte de şedinţa în care procurorii au solicitat Curţii de Apel să schimbe măsura de reprimare din arest la domiciliu în arest. Învinuitul a fost dat în urmărire generală, iar pe numele acestuia a fost emis un mandate de arestare.
În termen de 15 zile, procurorii anticorupţie urmează să transmită dosarul în instanţă.
SURSA: IPN.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!