CNA l-a reținut pe unul din beneficiarii creditelor de la BEM
În perioada 2009-2012, agenţii economici ar fi contractat de la bancă mai multe credite în sumă totală de peste 700 000 000 de lei, iar companiile de evaluare ar fi supraestimat valoarea bunurilor puse în gaj.
În urma acţiunilor de urmărire penală, procurorii şi ofiţerii CNA l-au reţinut pe unul dintre beneficiarii creditelor de la BEM. Acesta ar fi intrat în posesia a 2 800 000 de dolari, punând în gaj un şir de imobile la un preţ cu mult sub suma creditului acordat.
Tot azi, alţi doi membri ai Consiliului de Administraţie al Băncii Sociale au fost puşi sub învinuire de procurori în dosarele fraudei de la BEM şi BS.
Procurorii urmează să identifice bunuri care aparţin agenţilor vizaţi pentru a pune sechestre în vederea recuperării prejudiciului.
Amintim că săptămâna trecută doi foşti preşedinţi ai Băncii de Economii şi Băncii Sociale, dar şi trei membri ai consiliilor celor două bănci, au fost puşi sub învinuire de către procurorii anticorupţie. Pe 8 mai, Judecătoria Buiucani i-a plasat pe fostul şef al BEM şi un fost membru al Consiliului Băncii Sociale în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile, decizie contestată de procurori la Curtea de Apel.
În prezent 8 cauze penale ce vizează acordarea creditelor neperformante de către BEM se află instanţă. Potrivit procurorilor, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al băncii este învinuit de încălcarea regulilor de creditare, în urma cărora banca ar fi fost prejudiciată cu 4,5 milioane de euro şi aproximativ 4 milioane de lei.