CNA: Suma creditelor investigate în dosarele BEM este de peste 32 mil. euro
De asemenea, în total, în dosarele CNA, 10 persoane au statut de învinuit, 3 – de bănuit, iar alte trei persoane sunt anunţate în căutare, fiind emise mandate de arestare pe numele acestora. În prezent, nouăsprezece dosare deja se află pe rol în instanţele de judecată, iar cinci persoane, printre care fostul şef al BEM Grigore Gacikevici, au statut de inculpat.
CNA are în gestiune mai multe cauze penale ce vizează delapidările de la Banca de Economii şi Banca Socială. Este vorba despre obţinerea creditelor prin înşelăciune; însuşirea bunurilor în proporţii deosebit de mari; încălcarea regulilor de creditare; abuz în serviciu; spălare de bani; gestionarea defectuoasă a BEM şi Banca Socială şi obstrucţionarea supravegherii bancare.
În cel mai recent caz, ofiţerii CNA l-au reţinut pe directorul unui SRL în dosarul delapidărilor de la Banca de Economii.
Bărbatul este cercetat penal pentru dobândirea prin înşelăciune a unui credit în valoare de 1 250 000 de euro de la BEM, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari entităţii bancare.
În prezent, bănuitul se află în custodia CNA, fiind reţinut pentru 72 de ore. Creditul a fost acordat în perioada în care la şefia BEM se afla Grigore Gacikevici.
moldova.org