CSI / Rusia

CNN: Rusia a evitat colapsul economic, dar declinul a început. „Ne-am întors înapoi cu aproximativ 10 ani”

La şase luni după ce a invadat Ucraina, Rusia este blocată într-un război de uzură pe care nu l-a anticipat, dar are succes pe alt front: economia sa dependentă de petrol se află într-o recesiune profundă, însă se dovedeşte mult mai rezistentă decât se aştepta, scrie CNN într-o analiză dedicată economiei ruse. 

Faptul că India și China cumpără petrol ieftin rusesc ajută, a declarat pentru CNN, Andrei Nechaev, fost ministru al economiei în Rusia anilor ‘90.

„Conduc prin Moscova și sunt aceleași ambuteiaje ca înainte”, a mărtusitist fostul oficial rus. 

Dar, Nechaev și alți analiști spun că economia rusă și-a început declinul și probabil va avea de înfruntat o perioadă lungă de stagnare ca urmare a sancțiunilor occidentale. 

La suprafață nu s-au schimbat multe, cu excepția fațadelor unor magazine goale, care anterior găzduiau branduri occidentale care au fugit din țară în sutele, ca urmare ca declanșării războiului.

Magazinele McDonalds se numesc acum „Vkusno i tochka”, adică „Gustos și atât”, iar cafenelele Starbucks se redeschid acum sub brandul Stars Coffee. 

Banca Centrală a Rusiei ține economia rusă în viață

Exodul companiilor vestice și val după val de sancțiuni care țintesc exporturile vitale de energie ale Rusiei și sistemul său financiar au un impact, dar nu în felul în care mulți se așteptau. 

Nechaev, care a ocupat poziția de ministru al economiei la Moscova în timpul unora dintre cele mai tulburi vremuri economice ale Rusiei și a ajutat la conducerea tranziției acesteia către o economie de piață după căderea URSS, creditează Banca Centrală a Rusiei a principal furnizor al rezistenței actuale a economiei ruse. 

Rubla rusă s-a prăbușit la un nivel record în raport cu dolarul american la începutul acestui an, în urma invaziei, după ce Occidentul a înghețat jumătate din rezervele de valută străină ale Rusiei, care echivalau cu 600 de miliarde de dolari.

Dar moneda națională din Rusia a revenit de atunci la cel mai puternic nivel față de dolarul american din 2018. Acest lucru a venit ca urmare a unor măsuri agresive de control al capitalului și majorări de dobânzi în primăvară. 

Cea mai mare parte a acestora au fost inversate. Dobânzile sunt acum mai mici decât înainte de război, iar banca centrală rusă spune că inflația, care a atins nivelul de 18% în luna aprilie, încetinește și va ajunge între 12% și 15% la finalul acestui an. 

Banca Centrală din Rusia a revizuit și prognoza pentru economie, iar acum se așteaptă la o scădere de 4-6%. În aprilie, estimarea era între 8% și 10%. 

Pe de altă parte, Fondul Monetar Internațional estimează acum o contracție de 6% a economiei ruse.

Rusia s-a antrenat pentru actuala criză

Totodată, CNN precizează că regimu de la Kremlin a fost ajutat de faptul că a avut 8 ani la dispoziție să se pregătească, după sancțiunile din 2014, când Moscova a anexat Crimeea. 

„Ieșirea Mastercard și Visa (de pe piața rusă- n.red) abia a avut un impact asupra plăților interne, deoarece banca centrală rusă avea pregătit propriul sistem alternativ de plăți”, declară Nechaev.

Rusia a creat cardul de credit Mir și propriul sistem de procesare a tranzacțiilor în 2017. Chris Weafer, partener fondator la compania de consultanță care consiliază companiile multinaționale din Rusia și Eurasia, a declarat pentru CNN că există un motiv pentru care fanii din Rusia ai McDonalds și Starbucks se pot bucura de produse similare.

„După 2014 multe companii occidentale au cedat presiunilor Rusiei și au realizat lanțuri de furnizori locali. Astfel, când companiile au plecat a fost relativ ușor să se găsească cumpărători care să țină în funcțiune acestea branduri prin simpla schimbare a designului și ambalajului”, explică Weafer.

„Aceiași oameni, aceleași produse, aceiași furnizori”, mai adăugă acesta. Totuși, nu este o strategie chiar ușoară.

Fostele restaurante McDonalds au raportat o penurie de cartofi în luna iulie, când recolta rusă a fost mai mică, iar furnizorii străini nu au putut aduce marfă din cauza sancțiunilor. 

Poate continua boom-ul energetic al Rusiei?

CNN subliniază că ideea de continuitate a lanțurilor de fast-food occidentale sub o nouă identitate, de data aceasta rusească, este importantă, dar stabilitatea pe termen lung a Rusiei se bazează pe sectorul său energetic, care este de departe cea mai mare sursă de venituri guvernamentale.

A spune că prețurile mari ale energiei au izolat până acum Rusia ar fi un eufemism.

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) spune că veniturile Rusiei din vânzarea de petrol și gaze către Europa s-au dublat între martie și iulie 2022, comparativ cu media aceleiași perioade din ultimii ani. Asta în ciuda scăderii volumelor. Datele AIE arată că livrările de gaze către Europa au scăzut cu aproximativ 75% în ultimele 12 luni.

Rusia și-a direcționat petrolul către Asia

La petrol situația este diferită. Previziunea AIE din luna martie conform căreia 3 milioane de barili de petrol rusesc pe zi vor dispărea de pe piață din luna aprilie din cauza sancțiunilor sau a amenințării cu acestea, nu s-a materializat.

Exporturile s-au menținut, deși analiștii Rystad Energy (o companie independentă de cercetare energetică cu sediul în Oslo – n.red.) notează o scădere ușoară în timpul verii.

Factorul major a fost capacitatea Rusiei de a găsi noi piețe în Asia.  Conform firmei de consultanță Kpler, cea mai mare parte a petrolului rusesc transportat pe mare a mers în Asia. În iulie, proporția era de 56%, față de 37% în iulie 2021. 

Între ianuarie și iulie, importurile pe mare ale Chinei de petrol rusesc au crescut cu 40% față de același interval de anul trecut. Și asta în ciuda eforturilor inițiale ale Chinei de a evita să ia partea Rusiei. 

Importurile Indiei pe mare sunt cu peste 1.700% mai mari în aceeași perioadă, conform Kpler. Rusia și-a crescut și vânzările de gaze către China printr-o conductă siberiană. 

Urmează un embargo european drastic

Ce se va întâmpla în decembrie, când intră în vigoare embargoul european asupra a 90% din petrolul rusesc, va fi critic, mai spune CNN.

O cantitate estimată la două milioane de barili pe zi va intra în necunoscut. Deși o parte din această cantitate va fi exportată către Asia, după cum susțin experții, aceștia au dubii că cererea va fi îndeajuns de mare pentru a absorbi toată cantitatea. 

China nu poate cumpăra mai mult petrol rusesc pentru că economia sa încetinește și pentru că pur și simplu nu are nevoie de mai mult petrol din tipul specific de petrol exportat de Rusia.

Prețul va juca, de asemenea, un rol esențial în ceea ce privește dacă Rusia își poate permite să continue reducerea pentru a asigura noi piețe.

„Un discount de 30% față de un preț de 120 de dolari pe baril e una. Un discount față de 70 de dolari este o altă problemă”, spune Nechaev.

„O ardere lentă”.În timp ce inflația globală ajută sectorul energetic al Rusiei, aceasta afectează ca în tot restul Europei, cetățenii săi.

Rușii suferă deja o criză a costului vieții, agravată mult de războiul din Ucraina. 

„În ceea ce privește nivelul de trai, dacă îl măsori prin venituri reale, ne-am întors înapoi cu aproximativ 10 ani”, spune Andrei Nechaev. 

Guvernul își crește cheltuielile pentru a combate acest fenomen. În mai a anunțat că va crește pensiile și salariul minim cu 10%. 

Totodată, regimul de la Moscova a setat un sistem prin care salariații companiilor care și-au suspendat activitățile pot fi temporar transferați către alt angajator fără a încălca contractul de muncă.

În plus, guvernul rus cheltuie peste 17 miliarde de ruble, adică 280 de milioane de dolari, pentru a cumpăra obligațiuni ale companiilor aeriene ruse, afectate de interdicțiile de zbor și de sancțiunile care le previn să își repare aeronavele. 

Sancțiunile tehnologice, precum cele care afectează industria aviatică rusă, sunt cele care pot avea cel mai profund impact asupra perspectivelor economice ale Rusiei.

În luna iunie, Gina Raimondo, secretarul american al Comerțului, a spus că exporturile globale de semiconductori către Rusia au scăzut cu 90% de la începutul războiului. 

Acest lucru paralizează producția a aproape orice în Rusia, de la calculatoare la autoturisme, iar experții spun că Rusia va ajunge astfel să rămână în urmă în ceea ce privește cursa globală tehnologică. 

„Impactul sancțiunilor seamănă mai mult ca o ardere lentă decât cu o lovitură rapidă”, spune Weafer.

Acesta se așteaptă la o potențială perioadă lungă de stagnare. Nechaev este însă mai tranșant și spune că  „în acest moment, declinul economic (al Rusiei – n .red.) a pornit”. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *