Primul lungmetraj de animaţie românesc produs în ultimele două decenii este un documentar despre viaţa şi moartea cetăţeanului român Claudiu Crulic într-o închisoare din Cracovia în 2008. Înainte de premieră am discutat – despre Crulic, dar şi despre viitorul filmelor de animaţie – cu Arkadiusz Wojnarowski, directorul Fundaţiei de Film „Magellan” din Wroclaw, coproducătorul polonez al peliculei.
– Dle Wojnarowski, „Crulic…” relatează un caz real. Cât de potrivită a fost combinaţia dintre documentar şi animaţie?
– Animaţia oferă foarte multe posibilităţi de reprezentare. Poţi să arăţi orice şi să spui ceea ce în mod normal nu ai putea spune. Crulic nu e primul film ce recurge la animaţie pentru a relata lucruri grave. Primul de acest gen pe care l-am văzut a fost Persepolis, o poveste despre o fată din Iran, nevoită să-şi părăsească ţara. Al doilea film memorabil este Vals cu Bashir de Ari Forman. Sunt filme foarte apropiate sub aspect stilistic. Crulic însă merge mai departe, deoarece narează o poveste scrisă de regizoarea Anca Damian pe baza însemnărilor extrase din jurnalul personajului principal. Prin urmare, nu e un film documentar în formă curată. Mai curând e un hibrid cinematografic, o combinaţie dintre documentar şi poveste, la care se adaugă şi artificiul animaţiei. Dar nici animaţie curată nu e. Or, desenele se suprapun peste imagini fotografiate în locuri originale din Polonia, precum închisoarea Montelupi din Cracovia – unde Claudiu Crulic a ţinut greva foamei timp de patru luni de zile – şi spitalul în care a murit. Apoi, animatorii de la studioul Aparte Film din Bucureşti au introdus aceste poze în desenele lor. De aceea, la unele festivaluri filmul Crulic – drumul spre dincolo este calificat drept ficţiune, iar la altele drept documentar.
– Ştiu că filmele de animaţie din Polonia sunt apreciate foarte mult. Cum aţi caracteriza starea lucrurilor din această ramură în România şi RM?
– Polonia, într-adevăr, are o tradiţie îndelungată a filmelor de animaţie. În anii ’80 ai secolului trecut, în perioada revoltelor anticomuniste, funcţionau trei studiouri de animaţie. Când eram copil, am lucrat în unul din ele ca actor. Apoi au rămas două studiouri: Semafor în Łodz (care a obţinut Oscarul pentru filmul Peter & the Wolf) şi studioul din Bielsko-Biala (unde au luat naştere aventurile lui Bolek şi Lolek). În ceea ce priveşte animaţia în România şi RM, cert e că aici sunt tradiţii, doar că ele trebuie reînviate. Îmi place ideea acestui festival, fiindcă organizatorii şi-au propus să dea un suflu nou filmelor de animaţie din România. Iată că în 2011 Anim’est a ajuns şi la Chişinău. Crulic demonstrează că potenţial există. Echipa de creaţie a filmului (Dragoş Ştefan, Dan Panaitescu, Raluca Popa şi Roxana Benţu) a arătat că toate procedeele tehnice de animaţie pot fi utilizate. Or, în acest film se regăsesc şi animaţia în 3D, şi cea în 2D, şi benzile desenate, şi pictura în acuarelă. Cred că e un bun început pentru relansarea filmelor de animaţie româneşti.
– De ce e nevoie pentru a face un film de animaţie bun?
– Întâi de toate, de un minim buget, pe care să-l adaptezi la necesităţile de creaţie. Eu, de exemplu, nu pot să lucrez cu oamenii doar în baza unor promisiuni. Dacă e să vorbim de Crulic, am avut un buget ca pentru un documentar obişnuit de o oră. Dar, atenţie, Crulic nu este un film documentar! Dimpotrivă, e 95 la sută film de animaţie. În Occident, astfel de filme necesită mult mai multe mijloace financiare. Banii, bineînţeles, nu sunt totul – nu mai puţin importantă este pasiunea cu care lucrezi sau dorinţa de a realiza un proiect de calitate. Regizoarea Anca Damian s-a ataşat puternic de film şi l-a tratat ca pe o chestie foarte personală. Mai ales că ea a mai făcut câteva filme despre viaţa în detenţie… Eu, în schimb, am găsit oameni talentaţi în Polonia, care au realizat muzica şi coloana sonoră a acestui film, şi mă bucur că datorită colaborării noastre a luat naştere o operă de artă cinematografică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
