Timpul Liber

Cocktailurile şi mesele cu bufet deschis

Asta nu înseamnă însă că asemenea evenimente nu implică provocări unice. Ele pot presupune, de pildă, ca o lady să jongleze cu farfuria şi paharul, ţinându-le în echilibru în poală. La astfel de petreceri, bunele maniere ale unei doamne pot fi puse la grea încercare, dar ele reprezintă şi cea mai plăcută parte a vieţii sociale.

La un cocktail sau la orice eveniment la care se servesc aperitive şi gustări, o lady nu va căuta printre ele bucata cea mai apetisantă şi cea mai mare. Şi nici nu va culege toate alunele de pădure din bolul cu nuci şi alune.

● Dacă o lady e gazda unui cocktail, va invita numai atâtea persoane câte se pot simţi comod la ea acasă.
● Dacă o lady organizează un cocktail la care va servi alcool, trebuie să ofere şi mâncare.
● Când e gazda unui eveniment la care se serveşte alcool, o lady va oferi întotdeauna şi băuturi nonalcoolice.
● O lady nu se duce la o petrecere la care nu a fost invitată – excepţie fac cazurile în care primeşte asigurări că gazda a insistat ca oaspeţii să „aducă pe cine doresc”.
● La o cină cu bufet, odată ce o lady şi-a umplut cât doreşte farfuria, nu e nevoie să aibă răbdare ca toţi invitaţii să şi le umple pe ale lor ca să înceapă să mănânce. În asemenea cazuri însă, aşteaptă ca măcar alţi doi invitaţi să-şi fi umplut farfuriile şi să i se fi alăturat. Nu mănâncă singură.
● Chiar dacă nu cunoaşte bine pe toată lumea din sală, odată ce şi-a umplut farfuria, o lady se aşază lângă alt invitat sau lângă un grup de invitaţi şi încearcă să înceapă o conversaţie, fie prezentându-se, fie spunând: „Ei, nu-i aşa că friptura aceasta arată minunat?”.
● O lady nu se aşază lângă bufet şi nu mănâncă direct de pe platouri.
● O lady nu-şi pune niciodată paharul sau ceaşca de cafea direct pe mobilă, nici măcar dacă e o măsuţă din sticlă. Ştie că un pahar aburit va lăsa urme umede chiar şi pe sticlă sau piatră, în timp ce căldura de la cafeaua fierbinte va lăsa cercuri de abur pe orice suprafaţă.
● Dacă unei doamne i se oferă o farfurioară sau un şervet, le foloseşte.
● Dacă unei lady nu i se dă farfurioară sau şervet, le cere.

Reunirea grupului

O gazdă bună îşi invită oaspeţii din timp. Două săptămâni ar fi intervalul potrivit pentru a anunţa o cină festivă. Pentru o reuniune mai puţin formală e suficientă o săptămână. Fie că face invitaţia în scris, fie prin telefon, gazda are grijă să răspundă la orice posibile întrebări ale oaspeţilor. În invitaţiile scrise, o lady se asigură că menţionează natura petrecerii (cocktail, cină, dejun, petrecere de ziua lui Ellen sau orice altceva), data, ora, adresa, detalii despre ţinută şi toate informaţiile de care invitaţii au nevoie. Dacă sunt necesare şi detalii privind parcarea, le va include şi pe acelea. Dacă gazda trebuie să ştie numărul exact de persoane care îi vor onora invitaţia, poate cere o confirmare, fie scriind în partea de jos a paginii „RSVP” (Répondez s’il vous plaît (fr.) – „Răspundeţi, vă rog”), fie, mai direct, „Vă rog confirmaţi”, având grijă să lase şi un număr de telefon de contact. Dacă posibilii oaspeţi nu au răspuns în timp util (cu patruzeci şi opt de ore înainte de petrecere), gazda îi poate întreba elegant dacă intenţionează să vină sau nu.

(Din cartea „O lady la masă. Mic tratat de eleganţă” de Sheryl Shade, John Bridges şi Brian Curtis)

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *