Colaborare privind promovarea lecturii și patrimoniului de carte
Acordul de parteneriat între cele două instituții a fost semnat marți, 20 februarie. După ceremonie, Biblioteca Națională a donat un lot de carte, literatură artistică, bibliotecii Centrului de Excelență, scrie IPN.
Directorul general al Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, și-a exprimat speranța că odată cu semnarea acordului se va mări numărul de vizitatori ai instituției pe care o conduce, deoarece accesul elevilor care își fac studiile la Centrul de Excelență în Industria Ușoară va fi facilitat. Acestora le vor fi eliberate permise speciale, cu acces larg la resursele informaționale ale Bibliotecii Naționale. „Prin acest acord ne luăm angajamentul să îmbogățim biblioteca voastră cu literatură bună, după posibilitate de specialitate, dar și literatură artistică”, a spus Elena Pintilei.
Alexandra Raeţchi, directorul Centrului de Excelență în Industria Ușoară, a spus, la rândul său, că și până acum instituția pe care o conduce și Biblioteca Națională au colaborat, dar neoficial. Directorul și-a exprimat speranța că elevii vor fi cititori fideli ai Bibliotecii Naționale, deoarece se apropie sesiunea, iar biblioteca din cadrul instituției nu face faţă tuturor solicitărilor elevilor. „Fondul de carte de care dispun cele două biblioteci pe care le avem în cadrul instituției lasă de dorit. Numai cu aportul dumneavoastră noi considerăm că succesele elevilor noștri vor fi pe măsura așteptărilor”, a spus Alexandra Raeţchi.
Potrivit acordului semnat, bibliotecarii Centrului de Excelență în Industria Ușoară vor fi instruiți de către specialiștii Bibliotecii Naționale cum să sporească accesul elevilor la informație. Iar, o parte din cărțile Bibliotecii Naționale vor putea fi date cu împrumut Centrului de Excelență, pentru o anumită perioadă.
Sursa: ipn.md