(COMENTAȚI) Codul Educației a fost propus spre DEZBATERE PUBLICĂ
Acestea sunt doar câteva din modificările propuse de Ministerul educației și care se regăsesc în noul Cod al educației lansat astăzi.
Proiectul Codului prevede atragerea tinerilor specialiști în sistemul de învățământ, inclusiv prin garantarea dreptului la salariu de debut egal cu salariul mediu pe economie și consolidarea autonomiei instituțiilor de învățământ și crearea unor organe noi de conducere: Consiliul de Dezvoltare Strategică și Instituțională pentru învățământul superior, și Consiliul de Administrare al instituției de învățământ pentru nivelul învățământului general. Mai mult, dacă va intra în vigoare acest cod, atât instituțiile publice de învățământ, cât și cele private vor fi finanțate din bugetul de stat. Mai mult, ar urma să fie schimbat sistemul de notare în învățământul primar prin utilizarea descriptorilor. Conform prevederilor Codului educației, statul va garanta la final de studii cunoașterea de către elevi a limbii române, a limbii materne, și a cel puțin două limbi de circulație internațională, prima dintre care fiind engleza, iar cea de-a doua – la alegerea elevilor. De asemenea, începând cu 2018 ar putea crește durata învățământului obligatoriu până la vârsta de 18 ani.
Astăzi au fost lansate dezbaterile publice privind proiectul Codului Educației. După proiectul urmează să fie aprobat de guvern și parlament.
Amintim că despre un Cod al educației se discută de mai bine de cinci ani. Anterior au fost elaborate mai multe variante de Cod, dar niciunul n-a ajuns în legislativ.
Timpul.md (A.C.)