Comentaţi: susțineţi interzicerea fumatului în locurile publice închise?
Conform proiectului legislativ, fumatul este interzis complet în spaţiile închise, iar pe terase va fi în continuare permis atât timp cât spaţiul este delimitat de un perete. Senatorii au adoptat însă varianta amendată de Comisia pentru sănătate, la propunerea senatorului PDL, Tudor Udristoiu, în care fumatul este permis în localuri destinate exclusiv fumătorilor de peste 18 ani.
Manuela Mitrea a subliniat că interzicerea totală a fumatului în locurile publice a produs deja efecte pozitive acolo unde a fost adoptată o astfel de lege, că previne apariţia şi agravarea multor boli, a îmbolnăvirii copiilor şi tinerilor, ameliorează starea de sănătate a angajaţilor, fără a produce efecte economice negative.
Totodată, Mitrea a spus că fumatul pasiv provoacă decese premature şi pierderi economice, este o încălcare a principiilor constituţionale privind sănătatea şi un loc de muncă sănătos.
De cealaltă parte, senatorul PDL, Iulian Urban, a spus că iniţiativa legislativă este bună, însă a tras un semnal de alarmă: „Sunt multe lucruri din viaţa noastră pe care le consumăm: băuturile alcoolice, mâncărurile fast-food şi s-a demonstrat, tot datorită unor medici extraordinari, că ne afectează viaţa, că apar noi forme de cancer. Asta nu înseamnă că trebuie sa intrăm într-o cursă a interzicerii acestor alimente, substanţe, echipamente, pentru că s-ar putea să ne trezim într-o zi că ar trebui sa ne interzicem dreptul la viata”.
Propunerea legislativă a fost adoptată cu 58 de voturi pentru, 29 împotrivă şi 5 abţineri, urmând ca deputaţii să se pronunţe în legătură cu ea, în calitate decizională.
Sursa: hotnews.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!