UE / Nato

Comisia de la Veneţia: Mai întâi rezolvaţi criza politică, apoi modificăm Constituţia

În cadrul primei sale vizite la Consiliul Europei în calitate de Preşedinte interimar, Marian Lupu s-a întâlnit atât cu secretarul general al Consiliului Europei, cât şi cu Preşedintele Comisiei de la Veneţia. Oficialii europeni au subliniat importanţa depăşirii crizei politice de la Chişinău pentru continuarea reformelor. Astfel, ei au îndemnat deschis toate partidele de la Chişinău, inclusiv Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, să voteze un şef al statului.

„Eu cred că în interesul Republicii Moldova, repet, este foarte important de a rezolva criza privind alegerea preşedintelui ţării şi de a începe de a lucra pentru ţară. Şi numai după asta de a modifica Constituţia. Noi refuzăm să examinăm orice proiect de Constituţie înaintea soluţionării crizei politice”, a declarat Preşedintele Comisiei, Gianni Buquicchio, în cadrul întrevederii cu Preşedintele interimar Marian Lupu. 
Gianni Buquicchio susţine că alegerea Preşedintelui este crucială pentru continuarea reformelor în Moldova şi pentru trecerea Republicii Moldova la etapa de post-monitorizare din partea Consiliului Europei.

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a declarat că „Eu cred că reforma judiciară este principalul punct şi suntem gata să acordăm în continuare asistenţa Moldovei în acest sens. Şi, desigur, este foarte importantă ieşirea din impasul politic şi alegerea preşedintelui republicii pentru a se putea concentra pe probleme politice reale. Sper că toate forţele politice din ţară sunt capabile să urmărească interesul întregii ţări.”

Preşedintele interimar al R. Moldova, Marian Lupu, a declarat în finalul vizitei că “Am făcut un schimb de opinii referitor la situaţia politică. Este nevoie de un parlament şi guvern în actuala formulă pentru cel puţin patru ani, pentru a promova reformele necesare. De aceasta depinde şi trecerea R. Moldovei de la faza de monitorizare la cea de post monitorizare. Ca acţiune concretă, la întoarcere voi lansa iniţiativa de a elabora un program de acţiuni care să fie aprobat de Parlamentul ţării şi să obţină puterea unei legi. Pe calea lui să indicăm toate acţiunile care trebuie întreprinse”. 

Delegaţia moldoveană s-a întâlnit şi cu Directorul General pentru Democrație și Afaceri Politice a Consiliului Europei Jean-Louis LAURENS. În cadrul discuţiilor a fost abordată atât tematica transnistreană, cât şi situaţia politică de la Chişinău. Delegaţia moldoveană a mai avut întâlniri cu Raphaël ALOMAR, Guvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Thomas HAMMARBERG, Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *