Comisia juridică, numiri și imunități a votat pentru ridicarea imunității lui Filat
(UPDATE 13.55) Comisia juridică a decis ca votul privind anularea imunității lui Vlad Filat , să fie unul SECRET, susțin surse din cadrul comisiei.
(UPDATE 13.00) Procurorul General cere ridicarea imunităţii lui Vlad Filat. Potrivit lui Corneliu Gurin liderul PLDM a comis o crimă gravă. Potrivit rechizitorilor, în timpul când era premier a extorcat si a primit de la Ilan Shor bunuri şi servici ce nu i se cuvin în suma de 60 de milioane de dolari. ”Deși se afirmă că instituțiile de drept nu avansează în fraudele bancare, afirm că se lucrează. Avem rezultate și chiar recent câteva dosare au fost transmise în instanță. Au fost acumulate probe despre implicarea unor demnitari în respectivele fraude. Vin cu o colicitare pentru a cere retragerea imunității lui Vlad Filat pentru acțiuni de corupție și implicarea directă în fraudele bancare.
Protestatarii din fața Parlamentului au decis să blocheze toate căile de acces, au instituit câteva grupuri care vor verifica fiecare mașină care se apropie sau pleacă de la Parlament.
Protestatarii din faţă Parlamentului au un motiv de bucurie, după cererea Procurorului General de a-i ridică imunitatea parlamentară liderului PLDM, Vlad Filat: "El trebuie să răspundă în faţă poporului". Renato Usatii: "Vă spun 100%, Filat va încerca să fugă în România. Activiștii noștri trebuie să se mobilizeze și să nu permită acest lucru".
Procurorul General Corneliu Gurin a afirmat în plenul Parlamentului că vine cu solicitarea de a retrage imunității lui Vlad Filat pentru acțiuni de corupție și implicarea directă în fraudele bancare.
Este vorba de o crimă deosebit de gravă, a menționat procurorul general. El a declarat că Vlad Filat ar încurca activitatea anchetei și ar influența martorii. Potrivit lui Corneliu Gurin, dacă parlamentul nu va da curs cererii, acest lucru ar prejudicia ancheta.
Potrivit procurorului au fost acumulate probe despre implicarea și altor demnitari în respectivele fraude, iar câteva dosare au fost transmise în instanță.
Potrivit materialelor, exercitând funcția de premier, Vlad Filat a extorcat și a primit de la Shor bunuri și servicii de peste 60 de milioane de dolari pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numit consul onorific în Federația Rusă, dar și pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petrroliere în regim duty free.
În 2013-2014 ar fi primit de la Ilan Shor aproape 200 de milioane de dolari.
De asemenea, este învinuit de cedarea pachetului majoritar de acțiuni la Banca de Economii. Ar fi asigurat desemnarea lui Ilan Shor la conducerea BEM.
sursa: deschide.md/timpul.md/unimedia.info
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!