Comisia Națională pentru Funcționarea Limbilor rătăcită printre hârțoage
Este vorba despre Comisia Națională pentru Funcționarea Limbilor, reanimată acum un an de către viceprim-ministrul Mihai Moldovanu, instituită printr-o hotărâre de Guvern în luna ianuarie 2012, dar nefuncțională până în prezent, întrucât, nici după aproape nouă luni de la adoptare această decizie încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial.
Acum nouă luni, la 11 ianuarie curent, Guvernul a aprobat hotărârea privind instituirea Comisiei Naţionale pentru Funcţionarea Limbilor, care ar urma să monitorizeze realizarea legislaţiei lingvistice, să examineze calitatea limbajului public şi a celui utilizat în instituţiile de învăţământ, precum şi să informeze Guvernul şi alte autorităţi despre cazurile în care este încălcată legislaţia lingvistică. Cu toate acestea, până în prezent Comisia nu s-a întrunit încă niciodată, iar membrii ei, numele cărora figurează în proiectul hotărârii, nu au habar unde a dispărut și de ce nu și-a început activitatea.
Solicitat de TIMPUL, viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a declarat: „Decizia de Guvern privind Comisia Națională pentru Funcționarea Limbilor încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Imediat ce va fi publicată se va organiza o ședință a acestei comisii. Decizia a fost aprobată încă în ianuarie, însă nu se știe de ce nu a fost publicată”. Iar consilierul viceprim-ministrului, Mariana Buruiană, a ținut să remarce faptul că, întrucât la ședința de Guvern au fost formulate câteva propuneri, proiectul a fost expediat grupului de lucru pentru redactare. „Proiectul a fost aprobat de către Cabinetul de miniștri. Conform inițiativei Executivului, aceasta va fi completată, după care va fi semnată de premier și publicată în Monitorul Oficial. Deocamdată ea nu a intrat în vigoare. De multe ori, dacă este un proiect propus de Academia de Științe (AȘM) atunci acesta este remis Academiei, unde se instituie mai multe comisii, se decide cum va fi reflectată în proiect această propunere. Procesul durează în funcție de complexitatea problemei abordate”, a subliniat Mariana Buruiană. Prin urmare, când va intra în vigoare această decizie, rămâne o întrebare deschisă.
Totodată, întrebat fiind unde s-a „pierdut” Comisia pentru Funcționarea Limbilor, Gheorghe Duca, președintele AȘM și raportorul acestui proiect în Guvern, a menționat: „Mie mi-e greu să spun de ce timp de nouă luni nu s-au mișcat lucrurile din loc, dar nu cred că din cauza dezorganizării. Trebuie să fie adoptat Regulamentul, ca ulterior Comisia să convoace prima ședință și să-și înceapă activitatea”. Potrivit lui, Comisia ar urma să aibă misiunea de a stimula vorbitorii de alte limbi să cunoască româna, iar moldovenii – să vorbească corect limba română.
Șefa Centrului de Terminologie, Inga Druță, respectiv viitorul secretar al Comisiei, după intrarea în vigoare a hotărârii, spune că agenda acesteia va fi una încărcată, întrucât în prezent avem o mulțime de probleme legate de funcționarea limbilor în Moldova. Potrivit acesteia, Comisia ar trebui să se preocupe de „nivelul de cunoaștere a limbii române de către alogloți, de legislația lingvistică care în multe cazuri este depășită, de modul de scriere a etichetelor și înregistrare a denumirilor de întreprinderi și organizații”.
TIMPUL reamintește faptul că o Comisie republicană pentru controlul asupra realizării legislației privind funcționarea limbilor, instituită încă înainte de Independență, a dispărut subit la finele secolului trecut. Aceasta a fost reanimată la începutul verii trecute de către viceprim-ministrul Moldovanu. Până în prezent au fost organizate doar două ședințe ale grupului de lucru privind constituirea Comisiei.
Gheorghe Duca, președintele AȘM
Nu doar necunoașterea limbii naște tensiuni între etnii, dar și faptul că moldovenii noștri nu vorbesc corect românește. Decizia privind crearea acestei Comisii a fost deja aprobată, următorul pas este să fie aprobat Regulamentul de funcționare al acesteia. Trebuie de văzut de care limbi va avea grijă, pentru că este Comisia pentru Funcționarea Limbilor pe teritoriul Moldovei.