Actualitate

Comisia pentru protecţia copilului va avea mai multe atribuții

Modificarea vine ca urmare a aprobării de către Guvernul în exerciţiu a Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea acestei Comisii, scrie IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, noul regulament prevede şi plasamentul planificat al acestor copii în serviciul de tutelă/curatelă sau servicii de tip familial, în situaţiile în care reintegrarea copilului în familia biologică nu este posibilă.

O altă atribuţie prevăzută în regulament este şi eliberarea avizului privind acordarea şi mărimea ajutorului bănesc în cadrul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii.

Potrivit datelor statistice, în anul 2014, Comisiile pentru protecţia copiilor aflaţi în dificultate au examinat cazurile a circa 2000 de familii cu peste 3000 de copii. În cazul a 200 din familii copiii au fost reintegraţi în familie, aproape 60 de copii au fost plasaţi în casele de tip familial, iar peste 200 de copii au beneficiat de asistenţă parentală profesionistă.

Sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *