Actualitate

Compania „HORUS ENERGY” vine cu precizări importante referitoare la modernizarea blocului energetic nr.1 al “Termoelectrica”

Compania „HORUS” – Republica Moldova, parte a brandului „HORUS Energy” și a unui holding internațional, atenționează asupra unor acțiuni prin care se încearcă influențarea rezultatelor unei licitații care va avea loc pe data de 17 august curent, când urmează să fie selectată compania care va moderniza blocurile energetice ale Termoelectrica SA. De rezultatul acestei licitații depinde, în mare măsură, securitatea energetică și alimentarea cu energie electrică, agent termic și apă caldă a locuitorilor municipiului Chișinău.

Într-un comunicat de presă, compania respinge informațiile apărute recent în mass-media despre calitatea lucrărilor realizate la blocul energetic nr.1 al „Termoelectrica”.
„Menționăm că în urma modernizării blocului energetic nr.1 de către „HORUS ENERGY”, „Termoelectrica” SA economisește 40 de milioane de lei anual, iar investiția de 240 de milioane de lei în modernizarea blocului energetic, va fi recuperată în cel mult 7 ani. În cadrul acestui proiect, „HORUS ENERGY”, împreună cu partenerii din cadrul concernului Силовые Машины, a asigurat creșterea productivității termice și a puterii electrice, s-au redus substanțial emisiile nocive, au fost anihilate riscurile unor eventuale avarii, etc”, se arată în comunicat.

Calitatea lucrărilor realizate de „HORUS ENERGY” – Republica Moldova, dar și corespunderea acestora în totalitate cu caietul de sarcini al proiectului, sunt confirmate și de expertiza efectuată de compania independentă specializată în expertize energetice “Lvov ORGRES”, din Ucraina.

“După implementarea proiectului de modernizare a blocului energetic numărul 1, am obținut următoarele rezultate, confirmate de către experți independenți de talie internațională: îmbunătățirea procesului de ardere și majorarea randamentului cazanului cu 2%; îmbunătățirea capacitate de manevrare și majorarea randamentului turbinei cu 2%, un rezultat foarte bun; prelungirea resursei de funcționarea a cilindrului de înaltă presiune a turbinei cu minim 8 ani (sau 50 000 ore), iar a cilindrului de medie și joasă presiune cu 40 ani (sau 200.000 ore), creșterea productivității termice de 1,6 ori de la 100, la 168 Gcal/h și a puterii nominale electrice de la 80, la 98 MW în regim (de termoficare) optimal de funcționare. Efectele economice și ergonomice ale sistemului de control și monitorizare au fost obținute îndeosebi datorită sistemelor contemporane europene de automatizare și control bazate pe utilajul companiei Siemens AG. Toate aceste modernizări au făcut și fac posibile economii de 40 de milioane de lei anual”, potrivit managerului de proiect al „HORUS ENERGY”, Mihail Pasecinic.

Acest proiect, o premieră pentru Republica Moldova, a fost implementat fără să provoace majorări de tarife la energia electrică și termică pentru consumatori. Ba mai mult, în perioada de implementare a acestuia, tariful la energia electrică a fost redus.

„HORUS ENERGY” activează pe piață de peste 25 de ani, timp în care a realizat sute de proiecte energetice și se bucură de o reputație impecabilă. Lucrările realizate de compania noastră au fost testate de companii și instituții internaționale, experți independenți, care au confirmat de fiecare dată calitatea înaltă a acestora. Suntem acum ținta unor atacuri grosolane din partea unei companii care încearcă să intre pe piață, chiar dacă nu dispune de capacitățile și experiența necesare și care folosește metode care nu au nimic în comun cu legea, profesionalismul și bunul simț”, a declarat directorul general și fondatorul „HORUS ENERGY”, Valentin Balan.

Compania consideră că scopul concurenților este să câștige un tender anunțat pentru modernizarea Blocului Nr.2 și reparația capitală a blocului nr 3 al Termoelectrica SA, încercând să-i discrediteze pe participanții cu experiență și portofoliu. Reprezentanții companiei respective au încercat să participe la tender într-un consorțiu cu „HORUS ENERGY”. Propunerea a fost respinsă din cauza incapacităților tehnice, logistice și profesionale ale companiei respective. În prezent, aceasta încearcă să se răzbune și să influențeze prin astfel de acțiuni rezultatele tenderului.

Holdingul “HORUS ENERGY” a fost fondat în 1993 și face parte din holdingul internațional “PROMINVEST DEVELOPMENT”. HORUS ENERGY este principalul contractant în implementarea proiectelor termoenergetice finanțate de BERD și Banca Mondială în Republica Moldova.

HORUS ENERGY oferă în prezent peste 600 de locuri de muncă și achită anual impozite de ordinul zecilor de milioane de lei. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *