Cultură

Compozitorul şi dirijorul Mihai Dolgan ar fi împlinit 75 de ani

S-a născut la 14 martie 1942, în satul Vladimireşti, raionul Sîngerei. În anii 1959-1962 a studiat la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Cariera muzicală a început-o în 1958, la Casa de Cultură din Sîngerei, acompaniind la acordeon, ulterior fiind acordeonist în diferite formaţii ale Filarmonicii din Chişinău (astăzi – Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”).

În anul 1967, a înfiinţat ansamblul instrumental ,,Noroc”. În 1970 formația „Noroc” a participat la Festivalul Internațional „Lira Bratislavei”, unde a primit premiul „Simpatia publicului” pentru piesa „De ce, de ce”. După acest eveniment trupa a plecat într-un turneu prin Ucraina și ar fi trebuit să plece într-un turneu în America de Sud, dar a fost desființată fără dreptul de a mai activa în RSSM. În anii 1970-1971, Mihai Dolgan a fost solist-instrumentist la Filarmonica din Tambov, apoi din Cerkasî, şi din alte oraşe din fosta URSS.

În anul 1974 organele de partid din RSSM au permis reorganizarea formației în cadrul Filarmonicii, cu numele „Contemporanul”, denumire sub care formația a activat pînă în 1985. Din 1985 trupa a revenit la denumirea inițială „Noroc”.

Pe parcursul activităţii, „Noroc”- ul a contribuit la lansarea şi afirmarea mai multor interpreţi printre care: Iurie Sadovnic, Anatol Neamţu, Ricu Vodă, Anatol Bivol, Gheorghe Ţopa ş.a. Mihai Dolgan a lansat mai multe piese: „Cîntă un artist”, „Chişinăul meu cel mic”, „Basarabia”, „Primăvara”, „De ce plîng ghitarele” ş.a.

În 1977, lui Mihai Dolgan i s-a acordat titlul de „Artist Emerit”, în 1988 – cel de „Artist al Poporului”. În 2001, a fost distins cu „Ordinul Republicii”. Mihai Dolgan s-a stins din viaţă la 16 martie 2008, în Chişinău. El a fost înmormîntat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.

Moldpres 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *