Comrat: Un copil de 9 ani a fost răpit. Răpitorul intenționa să ceară răscumpărare de la părinții minorului
Șeful Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug, a declarat că scena a fost văzută de un carabinier, care a dat poliţiei toate semnalmentele bărbatului şi maşinii cu care a plecat. Peste câteva ore copilul a fost găsit de un echipaj al Inspectoratului de Patrulare la câteva străzi de domiciliul familiei sale.
"În noaptea de 12 spre 13 februarie, copilul a fost găsit pe o stradă apropiată locuinţei familiei sale. Acesta era în stare de şoc şi nu se orienta în spaţiu", a menţionat Ion Bodrug.
Potrivit oficialului, iniţial răpitorul, în vârstă de 22 de ani, a venit împreună cu părinţii copilului şi a depus mărturii în calitate de martor. Când şi-a dat seama că depoziţiile sale contravin celor spuse de martori, tânărul a eliberat minorul.
"Copilul a fost ţinut cu o cagulă pe faţă pentru a nu vedea faţa persoanei care l-a răpit. La moment de el se ocupă psihologii", a adăugat șeful IGP.
Persoana reţinută cunoştea părinţii minorului şi faptul că aceştia erau comercianţi la piaţa din Comrat. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă o pedeapsă de la patru la 10 ani privaţiune de libertate.
sursa: publika.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!