Comunism de Chişinău: Cu afacerile în UE şi cu sufletul în CSI
Deputatul Grigore Petrenco s-a făcut remarcat la Chişinău prin tot felul de vitejii: a sărit în apărarea moldovenilor oprimaţi de olteni în România (în vestitul şi necruţătorul război al chiftelelor împotriva pârjoalelor), a cerut declararea ambasadorului UE la Chişinău Dirk Schuebel drept persona non-grata în Republica Moldova, a mai împărţit nişte pumni prin Parlament. Cu alte ocazii a declarat raportul APCE referitor la Transnistria drept rusofob sau s-a răstit bărbăteşte la preşedintele georgian Saakaşvili. Una peste alta, o activitate de deputat comunist aşa cum trebuie să fie ea.
Între timp, Lilia Petrenco s-a ocupat de activitatea ei de reprezentantă a Make-up Atelier Paris. A deschis o filială a acestei firme la Iaşi în 2011, cu surle şi trâmbiţe, eveniment la care au participat personalităţi din lumea modei româneşti precum Cătălin Botezatu sau Nanette. Firma de la Iaşi a prosperat, a apărut o filială şi la Bucureşti – comerţul cu produse cosmetice în România merge bine. Este uşor neclar de ce deputatul Grigore Petrenco militează pentru apropierea de Moscova, în vreme ce soţia sa face afaceri în România (şi implicit în UE).
În orice caz, Grigore Petrenco mi-a devenit simpatic atunci când a spus cu subiect şi predicat că limba română e totuna cu limba moldovenească, iar de curând a spus că îşi doreşte regim liberalizat de vize cu UE.