Comuniştii nu ştiu dacă să se BUCURE SAU NU de retragerea lui Lupu din cursa pentru preşedinţie
„Într-o măsură oarecare, decizia dlui Lupu ne-a luat prin surprindere. Noi nu mai credeam că el poate să conştientizeze de sine stătător că nu-l mai acceptă nimeni, nici alianţa, la postul de preşedinte. Vedeţi cât timp a trebuit ca el să înţeleagă acest lucru?!”, a declarat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.
Potrivit lui Voronin, dacă se respectă cele 3 puncte cerute de comunişti, şi anume, destrămarea alianţei, demisia guvernului şi puterea deplină a organelor publice locale, “va fi nominalizată o candidatură care va fi susţinută de toate partidele parlamentare”.
În acest context, PCRM ar putea înainta propriul candidat pentru funcţia de preşedinte, şi va participa la alegeri. “PCRM poate să înainteze şi doi candidaţi, noi avem această posibilitatea numerică. Dacă noi o să nominalizăm împreună cu partidele din alianţă o candidatură, sau chiar două, pentru funcţia de preşedinte, de ce să nu participăm la alegeri, trebuie să participăm”, a precizat Voronin.
Pe de altă parte, deputatul PCRM, Sergiu Sârbu, interpretează declaraţiile lui Marian Lupu drept „nişte jocuri politice foarte murdare, organizate cu ajutorul arsenalului legislativ care a fost modificat recent”.
“Sunt mai multe scenarii. Ori este o farsă, ori se doreşte tergiversarea procesului de alegere a preşedintelui. Dacă se înregistrează vreun candidat pentru alegerile din 15 ianuarie, alianţa ar putea să nu participe la vot, să nu existe cvorum. În plus, Curtea Constituţională ar putea declara neconstituţionale alegerile ordinare din 16 decembrie", a declarat Sergiu Sârbu pentru TIMPUL.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!