Concert de binefacere pentru susținerea lui Anatol Dumitraș
Concertul de binefacere va avea loc pe 20 august, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău.
În cadrul spectacolului vor evolua Ion Suruceanu, Zinaida Julea, Olga Ciolacu, Ioana Căpraru, Nicolae şi Isidor Glib, Georgeta Voinovan, Ion Paladi, Gheorghe Ţopa, Adrian Ursu, fraţii Irina şi Anatol Bivol, Alexandru Lozanciuc, Anişoara Puică ş.a. Din România, special pentru Anatol Dumitraş, vor veni să cânte Anastasia Lazariuc şi Natalia Barbu.
Zilele acestea, mai mulţi artişti s-au adunat la sediul unui post de radio, unde au făcut donaţii în susţinerea lui Anatol Dumitraş.
Anatol Dumitraș şi-a început cariera de interpret în 1982, în calitate de solist al formaţiei „Bucuria”. Mai târziu a devenit membru al ansamblului „Legenda”, apoi al formaţiei „Plai”. Din 1989 şi până în 1991 a fost solist şi conducător artistic al formaţiei „Olymp”, apoi în perioada 1991-1993 – solist şi conducător artistic al formaţiei „Plai”.
În 1993, Anatol Dumitraş devine solist al Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” din Chişinău. Pe parcursul anilor a realizat numeroase înregistrări la Radiodifuziunea şi Televiziunea Naţională. Din 1995 deţine Titlul Onorific de „Maestru în Artă”. Discografia sa numără albumele „Sus paharul” (2000), „Ultima seară” (2003), „Azi la masa mare” (2005), „Anii mei – destinul meu” (2007) şi „Roata vieţii”, înregistrat în 2008 ș.a.
sursa: trm.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!