Concluziile Barometrului GeoPOL. Republica Moldova

În acest moment opțiunea europeană este însă prevalentă la nivelul elitei guvernamentale, dar nu există garanții pe termen mediu și lung în acest sens.

2. Statalitatea este o resursă de care sunt ataşaţi cei mai mulţi respondenţi. Unele întrebări trimit la disonanţe cognitive puternice şi opinii slab fundamentate,evidente din numărul mare de non-răspunsuri (spre exemplu, „Politica actualei puteri din România este o ameninţare pentru independenţa RM” NS/NR 19,5%, sau „Formarea RSS Moldoveneşti în 1940 a influenţat pozitiv soarta istorică a poporului moldovenesc” NS/NR 23,7%). Interpretarea datelor din sondaj confirmă butada că „în R. Moldova nu se face politică, ci geopolitică”. GeoPOL consideră ca vorbim de o societate care încă nu își evaluează istoria şi bazele legitimităţii statale la nivelul societăţii civile şi după exigenţele liberei exprimări.

3. Partidele din AIE tind ușor să îşi apropie scorul electoral, ceea ce face ca predominanţa totală a unuia dintre partide împotriva celorlalte două (cauza multor certuri „fratricide” in AIE), să nu mai fie total validă în acest moment. Chiar dacă nu se va pune problema reconfigurării AIE din acest punct de vedere, devine evident că doar echilibrul, dublat de atitudini politice calme şi fără şocuri, poate face ca AIE să se menţină la guvernare şi să reflecte cu adevărat atmosfera din societate. PCRM are încă un scor înalt şi ameninţător, mai ales în condiţiileîn care nu era ales preşedintele Republicii Moldova, situaţie care accentua neputinţa Alianţei şi starea de incertitudine din societate. Este de aşteptat ca, posterior alegerii preşedintelui, procentele să se modifice.

4. Opțiunea pro-europeană a populație se amestecă cu același apetit pentru spațiul estic și valorile lui, explicația fiind evidentă: cetățenii Republicii Moldova nu au interiorizat niciodată proiectul de integrare europeană și valorile acestuia. Acceptarea proiectului european s-a făcut de sus în jos, prin imbold politic și personal (schimbarea de orientare politică a lui Vladimir Voronin în 2005), fără o evoluție organică, conștientă și corect înțeleasă.

5. O atitudine oarecum rezervată am constatat si faţă de NATO, în legătură cu care liderii politici de la guvernare – din raţiuni de Alianţă – nu s-au exprimat niciodată pozitiv, chiar dacă unii dintre ei împărtăşesc programatic opţiunea NATO. Pentru că nu a existat, precum în cazul UE, o acceptare de sus în jos, procentul susţinătorilor acestui proiect nu a crescut niciodată semnificativ. Asta nu înseamnă însă că aceasta optiune s-ar bloca definitiv, mai ales în cazul unui scenariu precum cel care a modificat spre UE opţiunile geopolitice ale cetăţenilor după 2005.

6. Ierarhia liderilor politici principali structurează un spaţiu politic relativ bine conturat de la un capăt la celălalt, cei șase lideri care se disting (Vladimir Voronin și Igor Dodon (stânga), Marian Lupu (centru-stânga), Vlad Filat (centru dreapta), Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu (dreapta)), nu doar acoperind tot spectrul politic clasic, dar fiind în plus și „ordonați” pe generații (Voronin – Lupu – Dodon (stânga), Ghimpu – Filat – Chirtoacă (dreapta)), în mod similar așezării în cazul unui schimb de ștafetă.

7. Opţiunile politice din R. Moldova nu se pot explica doar ideologic, acest lucru rezultând şi din corelaţiile din cercetare. Componenta etnică devine tot ma des în ultimii ani o variabilă explicativă semnificativă, fără să fie însă singura.

8. Eșichierul politic din Republica Moldova este relativ ocupat, iar din punct de vedere al emergenței unui nou curent politic, șansele sunt relativ reduse, chiar dacă apar şi lideri politici relativ notorii şi cu oarecare recunoaştere publică. Sunt însă şanse puţine ca să mai genereze pe termen mediu şi partide bine profilate doctrinar şi cu şanse de acces în parlament.

9. Dorinţa constituită şi promovată intens pentru statalitate îi face pe majoritatea cetăţenilor să creadă că trebuie îmbunătăţit sistemul instituțional. Se doreşte un stat puternic, coerent din punct de vedere administrativ și economic, un guvern,dacă se poate, expresie a unui singur partid, care să evite certurile şi discuţiile interminabile.

10. Nostalgiile populaţiei sunt de două feluri: una diacronică (în timp), alt sincronică (în prezent). Nostalgia sovietică este prezentă prin invocarea sacrosanctă a „statalităţii” ca reper incomparabil mai important decât „cetăţeanul” (care în sistemul statului sovietic era cantitate neglijabilă). La această nostalgie diacronică se adaugă „nostalgiile” sincronice, respectiv „nostalgii” recente, pe orizontală, faţă de sistemul politic şi liderii pe care cetăţenii moldoveni par că îi aprecieză cel mai mult: liderii ruşi şi sistemul putinist.

11. Din punct de vedere identitar, se constată că se reproduce la nivelul percepţiei publice chestiunea etichetei lingvistice. Aproape 45% dintre respondenţi cred că „moldovenească” şi „româna” sunt una şi aceeaşi limbă. Foarte puţin peste 50% cred însă că sunt limbi diferite. Aspectul în sine e greu de analizat precis, concluzia noastră fiind ca se leagă mai degrabă de un anumit ataşament actual (vădit de datele sondajului), de ideea de stat şi de „neatârnare”, decât de ignorarea faptului că respectivele două „limbi” sunt identice.

12. Se constată o clară neimplicare socială a corpului electoral, el neparticipând la nici o formă de activism social şi neavând intenţia de a se implica pe viitor. Practic, nu există nici o cauză care să unească în sens pozitiv mai mult de jumătate din electorat (nici presupusa dorinţă de statalitate, asumată prin integritatea frontierelor, nu mobilizează prea mult). În cazul strict al raportării la România, politica acesteia de a facilita acordarea cetăţeniei române solicitanţilor din Republica Moldova poate reduce pe moment presiunea „unionistă”, astfel că respectivul discurs nu mai este foarte popular în spaţiul public. Pe măsură ce generaţiile educate la Bucureşti vor aduce o contribuţie la cultura politică internă a Republicii Moldova sau criza economică se va prelungi, se vor transforma şi raportările geopolitice la spaţiile de vecinătate.

13. Relația cu statul român este percepută de cetățeni în termeni pragmatici. În acest moment, nevoile cetățenilor se leagă de obținerea cetățeniei române , care le este extrem de necesară pentru a călători sau munci în Occident.

14. Atitudinea cetățenilor Republicii Moldova față de viața politică din România este cvasiinexistentă, spațiul mediatic din RM nereflectând aproape deloc situația politică din România, iar presa românească (TV, radio, ziare etc.) fiind puțin prezentă în Republica Moldova. Pare să existe o veritabilă cortină mediatică între cele două state, care, astfel, au ajuns sa știe extrem de puține unul despre celălalt.

15. Prezența masivă mediatică a Federației Ruse în Republica Moldova este evidentă la nivelul mentalului politic al populației și al opțiunilor vehiculate. Soft power-ul rusesc este consolidat in RM – dincolo de hard power-ul rusesc – și nu poate fi deocamdată compensat de implicarea palidă a României pe acest segment.

16. Bascularea constantă a populaţiei spre ipotetica Uniune Eurasiatică arată faptul că şi soft power-ul UE devine tot mai palid şi ineficient. În termeni statistici, ceea ce pare să conteze de aici înainte în Republica Moldova este viitoarea confruntare dintre soft powerul românesc şi soft powerul rusesc, acesta din urmă dublat însă consistent de hard powerul de aceeaşi origine.

17. Concluzia pentru România (în condiţiile reducerii atractivităţii UE – vizibilă în sondaje – , percepţia crizei sau expunerea populaţiei la un asalt mediatic nefavorabil unei prezentări corecte și obiective a spaţiului euroatlantic) este că soft powerul acesteia trebuie să sporească şi să valorifice atuurile încă nefructificate pe deplin, respectiv cel de stat euroatlantic vecin, care beneficiază de un canal unic de emisie –recepție, canalul lingvistic.