Concluziile şedinţei comune a Guvernului şi Parlamentului

În cadrul ședința s-a discutat despre evaluarea progresul făcut în realizarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și pentru a coordona agendele de activitate ale Guvernului și Parlamentului.
Premierul Pavel Filip a menţionat că o colaborare mai strânsă între Executiv şi Legislativ este necesară în continuare. „Lucrăm împreună, facem acest lucru pentru a moderniza Republica Moldova din interior. Obiectivul nostru este creșterea calității și bunăstării vieții oamenilor din ţara noastră”, a menţionat Prim-ministrul.
Pavel Filip s-a referit la acțiunile realizate în contextul pregătirii pentru reuniunea Consiliului de Asociere RM-UE, care va avea loc pe 14 martie curent, la Bruxelles. „Așa cum ne-am propus, Guvernul a examinat și a aprobat 28 de acte normative prevăzute în Planul de acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere, dintre care opt acte sunt proiecte de legi care se regăsesc în Programul legislativ, aprobat prin Hotărârea Parlamentului 146 din 9 iulie 2015”, a precizat Premierul.
Totodată, Premierul a specificat că, din cele 166 proiecte de acte legislative prevăzute în lista prezentată la şedinţa comună precedentă, din 12 februarie 2016, Executivul a aprobat 79 de avize, ceea ce constituie aproape jumătate din numărul total de proiecte restante.
La finalul şedinţei, Prim-ministrul Pavel Filip şi Preşedintele Parlamentului Andrian Candu au remarcat ritmul accelerat al implementării angajamentelor asumate. „La cele cinci ședințe plenare ale Parlamentului din această sesiune de primăvară, au fost adoptate mai multe acte normative de pe agenda europeană decât în întreaga sesiune de toamnă”, a specificat, în acest context, speakerul Andrian Candu.
Cei doi oficiali au dat asigurări că, şi în continuare, vor fi întreprinse măsurile necesare pentru adoptarea proiectelor de legi prioritare şi promovarea reformelor.
TIMPUL.MD