CONCLUZIILE SUMMITULUI UE DE LA BRATISLAVA: Angela Merkel: Germania şi Franţa vor colabora “intens” pentru “succesul” Uniunii Europene
"Franţa şi Germania se angajează să colaboreze intens în următoarele luni pentru a obţine succesul Uniunii Europene", a declarat Angela Merkel, conform ziarului Le Figaro.
La rândul său, Francois Hollande a notat că summitul de la Bratislava a demonstrat că Uniunea Europeană poate continua să funcţioneze după decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană.
Liderii celor 27 de state europene au stabilit să prezinte, până în martie 2017, un plan de relansare a Uniunii Europene, anunţă cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
"Am stabilit ca în Europa – în situaţia crucială în care se află după referendumul britanic şi din cauza altor dificultăţi – să elaborăm împreună, înainte de împlinirea a 60 de ani de la Tratatul Roma, o agendă, un plan de lucru pentru gestionarea problemelor", a declarat Angela Merkel, conform site-ului agenţiei Reuters.
Tratatul de la Roma, care a constituit Comunitatea Economică Europeană, a fost semnat pe 25 martie 1957.
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene fără Marea Britanie s-au reunit vineri la Bratislava, în cadrul unui summit informal al Consiliului European, pentru a discuta despre perspectivele UE după decizia Londrei de părăsire a Blocului comunitar.
Iohannis: Tema Schengen a fost discutată doar informal. Sunt unii politicieni îngrijoraţi
Preşedintele Klaus Iohannis a spus vineri, la finalul summit-ului UE 27 de la Bratislava, că îşi menţine evaluarea potrivit căreia chestiunea admiterii României în Schengen nu este rezolvată, dar este pe un trend pozitiv, unii lideri politici fiind îngrijoraţi, mai ales pentru că au alegeri interne.
Klaus Iohannis a spus că dosarul Schengen nu a fost abordat în plenul summmit-ului, ci doar în discuţiile informale din marja reuniunii de la Bratislava, discuţii pe care le-a calificat drept "foarte bune", insistând însă că este nevoie de mai multe consultări cu partenerii, înaintea de a face declaraţii în spaţiul public.
"Mulţi politicieni sunt speriaţi de criza prin care trecem, unii sunt speriaţi că nu reuşim să controlăm foarte bine migraţia, că mai avem mult de lucru până să securizăm frontierele externe. În România nu a apărut nicio sincopă, e un argument favorabil (…) Alţii sunt foarte preocupaţi, trebuie să spunem foarte franc, pentru că au alegeri la ei în ţară şi lumea este îngrijorată de ascensiunea partidelor extremiste. Îmi păstrez evaluarea de dimineaţă, chestiunea nu este rezolvată, dar suntem pe o evoluţie cu trend pozitiv ", a explicat Iohannis.
Preşedintele a mai spus că în cadrul summit-ului s-a pus accent pe problema migraţiei, problema securităţii graniţelor externe ale Uniunii, şi pe problema şomajului, mai ales în rândul tinerilor. El a precizat că s-a început un proces de reflecţie privind strategia UE, care va continua şi care ar trebui să aducă o nouă viziune la summit-ul din martie 2017, de la Roma.
sursa: mediafax.ro