Cultură

Concurs de grafică și caricatură pentru copii, adolescenți și tineri

Scopul concursului este creșterea gradului de sensibilizare privind riscurile fumatului şi expunerea la fumul de tutun pentru formarea în societate a înţelegerii că tutunul distruge sub orice formă şi sub orice mască. La concurs sunt invitaţi să participe elevii din învăţământul preuniversitar, secundar profesional, mediu de specialitate şi superior. Lucrările pentru concurs trebuie să fie de mărimea A3 (297 x 420 mm). Este acceptată orice tehnică, fiecare participant putând prezenta una-două lucrări tematice. Lucrările pentru concurs trebuie să fie însoţite de o informaţie completă despre autor: numele, prenumele, vârsta, localitatea, telefonul, e-mailul, instituţia de învăţământ, clasa, grupa, cursul, facultatea. Lucrările vor fi expediate prin poştă sau aduse personal, nu mai târziu de 31 martie 2013, la adresa: str. Vasile Alecsandri 99/1, Chişinău, MD-2012, Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Autorii celor mai interesante lucrări vor fi premiaţi în cadrul unui eveniment festiv, organizat cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai 2013). Cele mai originale lucrări ale participanţilor vor fi editate într-un catalog color şi vor participa la o expoziţie publică, ce va fi vernisată în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Rezultatele concursului vor fi publicate pe pagina web a Centrului PAS www.pas.md, iar premianţii vor fi anunţaţi telefonic sau prin e-mail.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *