Eveniment

Condamnat la șapte ani de închisoare pentru doar 1500 de euro

Fostul preşedinte al raionului Basarabeasca, împreună cu vicele său şi responsabilul tehnic al Consiliului raional au fost condamnaţi pentru corupere pasivă, primul fiind luat sub strajă din sala de judecată, ceilalţi doi eschivîndu-se, urmând a fi anunţaţi în căutare.

Examinarea respectivei cauze în instanţa de judecată a durat mai bine de doi ani şi jumătate.  Sentinţa a fost dictată după ce Procuratura Anticorupţie a demonstrat prin probe că inculpaţii, care în perioada decembrie 2011 – iulie 2012, deţineau funcţiile de preşedinte şi  vicepreşedinte al raionului Basarabeasca, în complicitate cu responsabilul tehnic al Consiliului raional au pretins şi primit de la directorul unei firme bani ce nu li se cuvin, în sumă totală de 30 mii lei. În fapt, inculpaţii, fiind membri ai Comisiei de Recepţie a lucrărilor la Centrul Comunitar „Speranţa” din cadrul secţiei asistenţă socială a Consiliului raional Basarabeasca au tergiversat semnarea proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor de construcţie, efectuate de către un agent economic, până când directorul firmei respective nu le va oferi 30 mii lei, în calitate de mită.

Fiind condiţionat de către inculpaţi, în vara anului 2012, directorul firmei a transmis, în trei tranşe, banii extorcaţi, sumele fiind înmânate prin intermediul responsabilului tehnic al Consiliului raional, care ulterior au fost împărţite între inculpaţi. Prin sentinţa Judecătoriei Basarabeasca toţi trei inculpaţi au fost recunoscuţi culpabili de comiterea coruperii pasive şi condamnaţi:

– fostul preşedinte al raionului Basarabeasca, Nicolae Chendighilean – 7 ani şi o lună închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu amendă în mărime de 20 mii lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcţii publice timp de 3 ani.

– fostul vicepreşedinte al raionului Basarabeasca – 8 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu amendă în mărime de 20 mii lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcţii publice timp de 4 ani.

– fostul responsabil tehnic al Consiliului raional – închisoare pe un termen de 7 ani şi 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu amendă în mărime de 20 mii lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcţii publice timp de 2 ani şi cu 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *