Condamnată pentru spionaj în favoarea României, o moldoveancă a fost achitată după 71 de ani
Tatiana Kolibabciuc a fost arestată în 1945 de către Tribunalul garnizoanei din Odessa. Atunci, tânăra din satul Nezavertailovca, care cunoștea limba română, ar fi primit câte 100 de mărci pe zi pentru că ajuta Jandarmeria română în comunicarea cu soldații sovietici arestați de către aceștia.
Ulterior, ea ar fi fost recrutată și ca agent secret, pentru a depista activiștii sovietici, iar mai târziu ar fi colaborat cu serviciile secrete române. În consecință, ea a fost condamnată la 10 ani de închisoare.
Abia la 25 mai, după 71 de ani, Procurorul general adjunct, Igor Serbinov, a declarat recurs în anulare, solicitând casarea sentinţei Tribunalului militar al garnizoanei Odessa, încetarea procesului penal şi reabilitarea femeii.
Ieri, Curtea Supremă de Justiție a examinat cauza și i-a admis recursul în anulare, pe motiv că femeii i-au fost încălcate drepturile fundamentale la o justiție echitabilă.