Conducerea PLR își dă DEMISIA la următorul congres republican
Informaţia a fost precizată de către Valeriu Saharneanu, ex-deputat în Parlament din partea PLR.
Valeriu Saharneanu a spus că informaţia apărută anterior precum că actualul preşedinte al formaţiunii, Ion Hadârcă, ar fi demisionat deja, a fost un zvon. Ion Hadârcă a spus la o şedinţă din luna decembrie a anului trecut că este normal ca organele de conducere ale formaţiunii să demisioneze. Fostul deputat a adăugat că la următorul congres ar putea fi reales Ion Hadârcă în funcţie.
PLR s-a format în anul 2013 după ce o parte din fracţiunea Partidului Liberal în Parlament a cerut reformarea formaţiunii. Tot atunci mai mulţi membri PL s-au alăturat formaţiunii nou formate. La alegerile din 30 noiembrie 2014 PLR a acumulat 1,56% din voturi.
sursa: ipn.md