Conflictul interetnic de lângă noi

„Farmecul” unui conflict interetnic este că orice am face, ne vom situa a priori de o parte sau alta a baricadei. Fie că ne plasăm noi înșine, fie că ne plasează alții, dar până la urmă, tot ne situăm undeva și cumva. Însă cum ne situăm depinde numai de noi. În ceea ce mă privește, eu mă aflu de aceeași parte a baricadei cu cei care știu că sunt români după etnie și naționalitate, moldoveni după regiunea natală și europeni după continentul și ansamblul valoric de care aparțin. Asta e un dat fără echivoc și fără jumătăți de măsură. 

Dar de care parte a baricadei se plasează cei care sunt ca mine, dar încă nu știu, sau au fost făcuți să uite că sunt ca mine? Ei cum se raportează la ei înșiși când, să zicem, un profesor le spune că sunt niște porci ruși pe care el însuși îi va duce de mână la trenul de Moscova? Asta în timp ce pe ei îi cheamă Lozan, Andronic, Movilă sau Botez, dar habar nu au că peste Prut, în România aia „fascistă”, se nasc în continuare conaționali de-ai lor care poartă același nume cu ei.

Mi-am tot pus aceste întrebări în timp ce urmăream înregistrarea video cu profesorul bălțean. Ceea ce am văzut m-a întristat și m-a alarmat în egală măsură, chiar dacă mesajul transmis de profesor este unul întemeiat. Dar de ce să nu-l exprimi în alți termeni? De ce să insulți niște tineri inconștienți care n-au avut acces decât la tehnicile de îndoctrinare la care i-au supus spațiul public, școala și familia, când putem să-i facem să ne asculte fără a ne impune cu forța, precum au făcut-o rușii sovietici înaintea noastră? Iar când știm că tocmai aceste trei locuri conturează măsura umană și cutumiară a fiecăruia dintre noi, ne mai permitem oare să rămânem la nivelul drobului de sare crengian?

Cine se va îngriji ca telefoanele, iPhone-urile, tabletele și laptopurile tinerilor moldoveni să fie folosite și la altceva, în afară de navigarea pe rețelele de socializare, forumurile, știrile și magazinele online rusești? Cine le va arăta acestora că toate astea se găsesc într-o formă mai plină de conținut, mai atrăgătoare și mai modernă la vest de Prut? Pentru că toate astea de acolo vin și pentru că, până să afle rușii de ele, își satisfăceau nevoile de socializare în bodegi, saune, „dvoruri” sau garaje. Dar cine să le explice acestor Movili și Andronici că există o lume mai bună în afara spațiului rusesc?

Școala ar putea să o facă și uneori chiar o face. Se instalează computere, dar nu se instruiesc și profesorii; se actualizează curricula, dar nu li se oferă manuale; se dau autobuze, dar nu se repară și drumurile. Iar acum, profesorii români moldoveni le vorbesc Lozanilor și Botezilor rusofoni despre ocupația rusească, exprimându-și gândurile în rusă. Chiar dacă le-o zic bine: „Credeți că în Rusia se trăiește bine? Stați să vedeți realitatea și atunci veți vrea să vă întoarceți la dulcele trai european și moldovenesc!”.

Privit în acest context, profesorul este un personaj tragic, care se regăsește în foarte mulți dintre moldovenii care se autoidentifică drept europeni și români. El este tipul care a fost socializat într-un spațiu rusofon (vorbește bine rusa), are deprinderi sovieto-ruse (strigă și se manifestă agresiv), dar în același timp resimte frustrarea de a fi fost privat de drepturile sale fundamentale, nu doar în calitate de ființă umană, ci și în cea de reprezentant al etniei majoritare, într-o vreme în care asta chiar conta. Evident, mă refer la momentul din 28 iunie 1940, atunci când am fost invadați de armata sovietică, cea care, așa cum bine zice profesorul, n-a mai apucat să plece. Personajul întruchipat brutal și tragic de către profesorul bălțean simte că și-a pierdut o mare parte din viață, trăind nedreptățile impuse cu baioneta estică. Iar pentru că la 66 de ani nu mai are ce să facă în acest sens, face recurs la cei care îl urmează, la generația de tineri moldoveni care au citit istorie, și-au învățat limba și cunosc potențialul civilizațional al Vestului. Se impune însă o întrebare: suntem noi oare pregătiți să rupem ciclul?