Consiliul de securitate ONU cere impunerea unui armistițiu de 30 de zile în Siria
Rebelii din regiune au salutat rezoluția și au promis să respecte armistițiul dar au avertizat că vor reacționa la orice încălcare a acestuia de către guvernul sirian şi aliaţii acestuia.
Între timp , la Paris s-a anunțat că preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelara germană, Angela Merkel, vor discuta cu preşedintele rus, Vladimir Putin, duminică, despre punerea în aplicare a armistiţiului în Siria .
„Toate ţările în cauză trebuie să acţioneze pentru deplina punere în practică în zilele următoare a angajamentelor asumate, începând cu ţările garante de la Astana, Rusia, Turcia şi Iran", se arată într-un comunicat al președinției fracenze.
Observatorul sirian pentru drepturile omului, ONG cu sediul la Londra, informează că peste 500 de civili, dintre care circa o sută de copii, au fost ucişi în şapte zile de bombardamente ale regimului sirian asupra fiefului rebel din Ghouta de Est.
Sursa: Europalibera.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!