Social

Consiliul de Supraveghere al Teleradio-Moldova caută un membru nou

A fost lansat concursul pentru selectarea candidaților propuși de organizațiile societății civile la funcția de membru al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova”.

Candidații la funcția de membru al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare trebuie să întrunească mai multe condiții cumulative, printre care figurează experiența de cel puțin cinci ani în unul dintre următoarele domenii: al jurnalismului, al mass-mediei, al culturii, al cinematografiei, al dreptului, al relațiilor cu publicul, al relațiilor internaționale, al gestiunii financiare și gestiunii întreprinderii comerciale, al tehnologiei informației și comunicațiilor, al ingineriei, precum și al activității academice, transmite Știri.md

De asemenea, candidații trebuie să aibă o reputație profesională ireproșabilă, confirmată prin cel puțin două scrisori de recomandare, precum și să nu aibă interdicția de a ocupa o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, care derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate. O altă condiție este că membrii Consiliului nu trebuie să fie afiliați politic sau membri de partid.

Participanții la concursul pentru funcția de membru al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare pot depune dosarele personal sau prin poștă, la secretariatul Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105, bir. 716) sau prin e-mail la adresa cem@parlament.md. Persoana responsabilă de recepționarea dosarelor este Liliana Cotorobai (date de contact: +373 22 820 520; liliana.cotorobai@parlament.md).

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este data de 25 septembrie 2023, ora 17:00.

Potrivit legislației, Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova” este constituit din șapte membri – trei dintre ei sunt propuși de fracțiunile parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și opoziției, iar patru membri sunt propuși de organizațiile societății civile. Aceștia sunt desemnați de Parlament, pentru un singur mandat de șase ani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *