Politică

Consiliul Europei cere alegeri parlamentare corecte în Moldova

Apropiatele alegeri parlamentare din Republica Moldova vor fi decisive pentru viitorul țării și pentru Europa în ansamblul său, fiind necesar ca procesul electoral să rămână corect pentru toți cetățenii, în țară și în străinătate, a declarat șeful delegației Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Chris Said, la încheierea vizitei la Chișinău.

Formată din patru persoane, delegația APCE s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, președintele parlamentului, candidați la funcția de parlamentar, membrii Comisiei Electorale Centrale și șefii unor instituții esențiale, precum Agenția de Stat pentru Integritate.

De asemenea, au avut loc discuții cu jurnaliști și cu reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale și ai partenerilor internaționali.

Delegația APCE a recunoscut hotărârea autorităților moldovenești de a organiza alegeri credibile în pofida presiunilor imense și amenințărilor legate de interferența străină. Ea a salutat existența unui mediu politic concurențial, măsurile legislative contra corupției electorale, activitatea Comisiei Electorale de pregătire a alegerilor și rolul activ al societății civile în promovarea transparenței.

În același timp, delegația APCE a ținut să remarce îngrijorări care ar putea submina încrederea publică dacă rămân nesoluționate. Ele includ utilizarea improprie a resurselor administrative, lacune în transparența finanțării campaniei electorale și reducerea substanțială a numărului secțiilor de votare pentru alegătorii care locuiesc în stânga Nistrului.

În plus, delegația APCE a subliniat că, în contextul unei societăți divizate și al tentativelor intense rusești de a influența procesul electoral, autoritățile poartă responsabilitatea specială de a garanta pluralismul, securitatea și spațiul democratic egal pentru toți cetățenii.

„APCE va reveni cu o delegație mai mare pentru a observa alegerile în strânsă cooperare cu partenerii săi internaționali. Delegația le cere tuturor actorilor politici să-și desfășoare campaniile în mod responsabil și inclusiv, astfel încât aceste alegeri să consolideze calea europeană a Moldovei și să respecte cele mai înalte standarde democratice”, se arată în comunicatul APCE. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *