Consiliul Europei își exprimă îngrijorarea față de violențele în creștere, în ultimii doi ani, la adresa jurnaliștilor
Din ianuarie 2015, 16 jurnaliști au decedat, într-unul din cele 47 de state-membre ale organizației, urmare a actelor de violență, și un mare număr de ziariști au fost răniți în cursul unor agresiuni, a amintit Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), reunită în sesiune plenară la Strasbourg.
Textul, votat cu 110 voturi pentru, 15 împotrivă și 9 abțineri, a fost adoptat cu prilejul prezentării unui raport consacrat "atacurilor împotriva jurnaliștilor și a libertății mass-media în Europa".
Mai multe cazuri de violențe vizând jurnaliști nu au fost încă rezolvate, indică textul, citând cazul reporterului bielorus Pavel Șeremet, ucis într-un atentat cu mașină-capcană la Kiev, în iulie, și cel al fotografului turc Mustafa Cambaz, ucis cu un glonț în cap de soldați implicați în revoltă, la câteva ore după lovitura de stat eșuată din Turcia.
Raportul citează totodată cazul realizatorului sirian Naji Jerf, adversar deschis al grupării Stat Islamic, asasinat în decembrie 2015 în sudul Turciei.
În Turcia, situația instituțiilor de presă și a jurnaliștilor s-a degradat puternic urmare a decretelor adoptate pe timpul stării de urgență, relevă APCE, care cheamă Ankara să "pună în libertate toți jurnaliștii arestați care nu au fost inculpați pentru participare activă la acte de terorism".
În această țară, mai mult de o sută de reporteri au fost arestați și închiși, iar unui număr de 330 de jurnaliști le-a fost retrasă legitimația de presă. Circa 60 de ziare și reviste, 16 canale de televiziune, 23 de posturi de radio și trei agenții de presă au fost închise.
APCE își exprimă de asemenea preocupările privind situația din Crimeea, anexată în 2014 de Rusia, citând cazul realizatorului ucrainean Oleg Sențov, arestat în urmă cu trei ani.
Adunarea solicită "stăruitor autorităților ruse să-l transfere fără întârziere" spre Ucraina. Oleg Sențov, dus forțat în Rusia, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru "terorism".
Din 2015, o "platformă (a Consiliului Europei) pentru protecția jurnalismului și securitatea jurnaliștilor" permite sindicatelor ziariștilor și organizațiilor de apărare a drepturilor omului să semnaleze atacuri ce vizează jurnaliști și media. Mai mult de 230 de alerte au fost deja transmise prin intermediul acesteia.
sursa: agerpres.ro