Politică

Constantin Tănase: Scrisoare închisă. O rugăminte față de domnul Timofti (și toți ceilalți…)

Cu greu mi-am stăpânit lacrimile când am văzut cui i-ați oferit recent cele mai înalte distincții ale RM. Așa om, ca dumneavoastră, mai rar, Moldova nu a avut niciodată și cred că nici nu va mai avea vreodată un asemenea președinte inteligent, patriot și iubitor de oameni. Fel de fel de indivizi cu mațele tărcate vă acuză că ați conferit distincții unor mafioți și bandiți; nu-i luați în seamă, ei sunt măcinați de invidie, nu ca dumneavoastră, de dor de plai și dragoste de oameni.

Acum vă explic de ce vă scriu. Am văzut un videoclip în care un grup de cetățeni din Otaci, moderați de comunistul G. Petrenko și socialistul Ivan Ciobanu, scandând, disperați, „Rossia! Rossia!”. Eu înțeleg ce sentiment adânc e dorul de țară, dar și dumneavoastră înțelegeți, că sunteți patriot. Dacă acești oameni vor în Rusia-mamă, de ce nu le dați voie să plece? Rugați-l (frumos și respectuos) pe dl Ion Păduraru (căruia i-ați dat Ordinul Republicii – că-l merită), zic, rugați-l pe dom” Ion să vă permită să semnați un decret prin care să obligați guvernul să pună la dispoziția celor de la Otaci un tren, ca să plece acasă, în Rusia. Ca un părinte blajin al națiunii, bun la inimă, generos și darnic, dați-le trenul pe gratis, că Rusia a făcut și ea atâtea lucruri bune pentru noi, și toate pe gratis.

Ca să nu le fie urât, duceți-vă și dumneavoastră cu ei și luați-i și pe colegii dumneavoastră din conducere de vârf… Să nu uitați, bineînțeles, să luați și pe cineva dintre cântăreții noștri, care au deja experiența cântatului de dor și drag la Moscova.
Chiar vă rog! Duceți-vă!

Cu aceleași sentimente, al vostru Constantin Tănase.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *