Consumatorii ucraineni boicotează produsele rusești: Vânzările au scăzut cu 40%
Doar în ultimele două săptămâni, vânzările de bunuri din Rusia s-au diminuat cu 40% în Ucraina. Aceasta este o lovitură pentru oligarhi și oamenii de afaceri ruși, scrie News.finance.ua.
Totuşi, unii comercianţi ucraineni recurg la anumite tertipuri pentru a ascunde ţara de origine a mărfurilor, mai precizează sursa citată. Pe de altă parte, mai mulţi producători ruşi au încercat, pe parcursul ultimelor săptămâni, să-şi vândă marfa cu codurile de bare ucrainene, suţine merceologul ucrainean Rostislav Loţmanenco.
În acest context, specialistul atrage atenţia cetăţenilor ucraineni să verifice marfa atunci când merg la cumpărături şi după alte criterii, chiar dacă are inscripţionat codul de bare 482, specific pentru Ucraina.
sursa: agora.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!