Iată un cuvânt al Apostolului Pavel, pe care dacă nu îl înțelegem, riscăm să greșim foarte mult. Pavel spune că nu din fapte ne mântuim, ci din mila lui Dumnezeu, darul Lui pentru credința noastră. Cum împăcăm această afirmație cu cea a Apostolului Iacov care spune: „credința fără fapte e moartă" (Iacov 2; 20)? Putem crede că nu e necesar să facem fapte bune? Sau că pur și simplu faptele bune, în sine, nu au puterea de a mântui un om?
În primul rând trebuie să ținem cont de întregul context al acestui fragment de epistolă, trimisă de Apostolul neamurilor celor din Efes. El subliniază: „nu din fapte, ca să nu se laude cineva". Deci diferența o face lauda. Nu trebuie să ne lăudăm cu faptele noastre bune. Pentru că și virtutea intră în darurile primite. Apostolul Pavel spune foarte limpede: „Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi, ca şi cum nu l-ai fi primit?" (I Corinteni 4; 7). De unde deducem că și atunci când facem o faptă bună trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ea, fiindcă acea virtute e tot din mila Lui.
Ni se spune mai departe, în Epistola către efeseni, că toți suntem „zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune". Ceea ce înseamnă că odată altoiți în Domnul prin botez, faptele bune ar trebui să fie o consecință firească a vieții noastre noi, duhovnicești. Și aici ne lămuresc cuvintele lui Iacov: suntem mântuiți prin credință, în dar de la Dumnezeu, prin răscumpărarea împlinită de Iisus Hristos, dar credința e adevărată și vie când o recunoaștem din fapte. Fără fapte credința e moartă, deci nici darul nu este dat.
Iar faptul că prin credință lucrăm binele, nu e meritul nostru, ci al lui Iisus Hristos care ne întărește. Nu ne putem lăuda, decât în cruce Domnului, cum spune același Apostol în Epistola către galateni (6; 14).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
